Sfântul Tarasie, Patriarhul Constantinopolului ‒ drumul spre sfințenie

Slujitor în taină al Domnului, Sfântul Tarasie a ajuns, la îndemnul împărătesei Irina, să fie patriarh, dar nu a primit acest lucru oricum, ci a pus condiția să fie întrunit Sinodul Ecumenic și să fie îndepărtată, astfel, erezia iconoclastă, ceea ce s-a și întâmplat. 

Născut la Constantinopol, Sfântul Tarasie a urmat exemplul tatălui său și a ajuns la dregătoria de sfetnic împărătesc, dar în taină Îi slujea Domnului, fiind aprinsă inima lui de o puternică evlavie. Fiind o perioadă grea pentru Biserică, ereticii luptându-se împotriva cinstirii icoanelor, însăși împărăteasa Irina l-a îndemnat pe Sfântul Tarasie să accepte slujirea de patriarh.

Acesta a făcut precum a fost îndemnat, dar a pus o condiție: aceea de a se întruni Sinodul, pentru a fi îndepărată erezia iconoclastă. Așa a fost convocat cel de-al VII-lea Sinod Ecumenic de la Niceea, care a stabilit faptul că nu se cinstește icoana, ci chipul înfățișat pe ea. După 22 de ani în care a condus Biserica, Sfântul Tarasie s-a mutat la cele veșnice, fiind în deplină pace.

Ultimele din categorie