Născut în secolul al XVI-lea, în Raguza Dalmației, Sfântul Iosif a rămas orfan de mic, astfel că la 12 ani a mers la Ohrida să învețe carte. Călugărindu-se la numai 15 ani, a mers apoi la Mănăstirea Pantocrator din Sfântul Munte, primind schima mare. După ce a deprins rugăciunea în osteneală și dragostea de frați, s-a nevoit în sihăstrii, având darul lacrimilor și focul inimii, vindecându-i pe cei bolnavi și povățuind sufletele.

Numit mai întâi egumen al Mănăstirii Sfântului Ștefan din Adrianopol, a condus apoi Mănăstirea Cutlumuș din Athos, iar pe când avea 80 de ani deja a fost ales mitropolit al Banatului. În vremea aceea, fiind cuprinsă Timișoara de foc, a ieșit Sfântul Iosif cu Sfintele Taine, rugându-se cu lacrimi, și atunci Domnul a trimis ploaie, iar focul s-a stins. Ultimii trei ani din viață Sfântul Iosif i-a trăit la Mănăstirea Partoș, retras, ca și cum ar fi fost deja în Împărăția Cerurilor.