Sfântul Ierarh Chiril, patriarhul Alexandriei, „judecător al lumii”

Iar numele de „judecător al lumii” arată judecata cea minunată a toată lumea pe care a făcut-o Sfântul, unind prin dreapta credinţă toată lumea, care era în acel timp împărţită de eresul lui Nestorie.

Sfântul Chiril a primit  mare cinste la al III-lea Sfânt Sinod a toată lumea, pentru că, după cum povestește Ioan Zonara în cuvântul de laudă pe care l-a compus pentru Sfântul Chiril și care se găsește în cărţile cele scrise cu mâna lui, Părinţii celui de-al III-lea Sinod au dăruit dumnezeiescului Chiril aceste privilegii: să se numească „judecător al lumii” și să poarte pe cap, când va sluji Sfânta Liturghie, un giulgiu subţire ca un mandelion. Iar numele de „judecător al lumii” arată judecata cea minunată a toată lumea pe care a făcut-o Sfântul, unind prin dreapta credinţă toată lumea, care era în acel timp împărţită de eresul lui Nestorie. Giulgiul cel subţire arată subtilitatea minţii și a cugetărilor Sfântului cu care a întărit și a dogmatisit unirea cea după ipostas; fiindcă prin hotarul acesta se arată împreună și o faţă a lui Hristos, și două firi ale Lui. De asemenea, a fost numit și papă, lucru care a intrat în tradiţia succesorilor săi. Totodată, au adoptat obiceiul purtării a două mitre, deși nu erau două mitre distincte: era una singură, împodobită cu două vârfuri[1]. De asemenea, i-au dăruit două epitrahile, deși nu separate, ci precum unul singur: unite la mijloc și separate jos, dând impresia că ar fi două[2].

Dorim să atragem atenţia că, până să adune sinodul cel mai sus zis, ca prin el să întărească și să întemeieze adevărata credinţă, Sfântul Chiril a pătimit multă necinste și osteneală. Fiindcă a fost foarte mult nedreptăţit şi prigonit de ereticii cei de un gând cu Nestorie, pentru că ei, fiind ajutaţi de dregătorii lumești, au făcut propriul sinod și au propovăduit minciuna că dumnezeiescul Chiril este eretic și de un gând cu Apolinarie cel Tânăr, care a trăit în a doua jumătate a secolului al IV-lea. Acest eretic I-a atribuit lui Hristos un trup uman și un suflet uman, dar nu și o minte raţională, așezând în locul acesteia Logosul dumnezeiesc. În locul unei înţelegeri corecte a Dumnezeului-Om, dumnezeul lui Apolinarie a purtat trup, iar dumnezeul lui Nestorie era un om care L-a purtat pe Dumnezeu. Umanitatea lui Hristos mutilată de Apolinarie implică doar o mântuire parţială. El nu a putut înţelege că, pentru a fi un Mântuitor absolut, era necesar ca Hristos să fie nu doar un Dumnezeu deplin, ci și Om deplin. Această erezie a fost combătută de Sfinţii Atanasie, Grigorie Teologul, Vasile cel Mare și Epifanie.

(Traducere de Dragoș Dâscă în Sinaxarul mare al Bisericii Ortodoxe. Luna iunie - pomenirea celui între Sfinţi Părintele nostru Chiril, Patriarhul Alexandriei, Editura Doxologia)

 

[1] În iconografie, Patriarhul Chiril poartă o bonetă deosebită, ţuguiată. Acesta este privilegiul Patriarhului Alexandriei. Adesea este împodobită cu cruci. The OxfordDictionary of Byzantium s.v. „Cyril”. Photius Kontoglu, în a sa Ekphrasis (vol. I, Atena, 1960, p. 133) afirmă, de asemenea, că acest ierarh se distinge în iconografie printr-un acoperământ al capului personal. El este văzut purtând o skoufia (bonetă), brodată cu multe cruci.

[2] După Efes, Chiril a răspuns unei anchete făcute de Episcopul Succensus, cu privire la obiecţiile antiohiene. Una dintre probleme era firea Logosului. „Dacă Logosul, Care a fost născut tainic de Tatăl și Care, după aceea, a ieșit ca om dintr-o femeie prin asumarea trupului (nu trup lipsit de viaţă, ci trup înzestrat cu viaţă și raţiune), este de fapt cu adevărat Fiul Cel Unul, El nu poate fi despărţit în două persoane sau doi fii, ci rămâne unul, dar nu fără de trup, sau necorporal, ci având propriul Său trup într-o inseparabilă unire. A spune aceasta nu poate implica un amestec, o fuziune, sau orice altceva de acest gen; cum ar putea? Dacă noi spunem că Fiul Cel Unul născut al lui Dumnezeu a luat trup și a devenit «un» om, aceasta nu implică că El S-a «amestecat», așa cum presupun ei; firea Logosului nu s-a transferat firii trupului și nici firea trupului nu s-a transferat firii Logosului. Nu, ci în timp ce fiecare element a rămas la caracterul său firesc din motivul tocmai amintit, tainic și cu neputinţă de spus în cuvinte, El ne-a arătat o singură fire (dar așa cum am spus, firea întrupată), a Fiului. «Unul» este un termen aplicat cum trebuie nu doar unor elemente distincte principale, ci unor asemenea entităţi compuse precum este omul, alcătuit din trup și suflet. Sufletul și trupul sunt diferite și nu sunt consubstanţiale. Unite totuși, ele constituie firea unică a omului, în ciuda faptului că diferenţa din firea elementelor aduse în unire este prezentă în starea amestecului.” Ep. 46,3, „A doua epistolă către Episcopul Succensus al Diocezareei”, în Acta Conciliorum Oecumenicorum I, 1, 6, pp. 159. 11-10.7, citat în Russel, „The Nestorian Controversy”, în Cyril of Alexandria, p. 42; PG 77: 237-245.

Ultimele din categorie