Sfântul Isidor spune despre Sfântul Leandru: „Leandru a fost monah şi ca monah a fost înălţat la treapta de episcop al Bisericii Sevillei, din provincia Baetica. Era un bărbat care încânta prin cuvânt, de o inteligenţă extraordinară; era foarte vestit atât pentru chipul vieţuirii sale, dar şi pentru învăţătura sa. Prin credinţa şi strădania sa neamul goţilor a fost convertit de la nebunia ariană la credinţa sobornicească.”
Sfântul Leandru (n. Cartagena, cca. 534 – m. Sevilla, 13 martie 600/601) a fost Arhiepiscop al Sevillei. A avut o contribuţie foarte importantă la răspândirea credinţei soborniceşti în Apus, lui datorându-i-se convertirea de la arianism la ortodoxie a vizigoţilor ce stăpâneau Spania în acele vremuri. A avut o vocaţie monahală autentică şi i-a îndemnat spre monahism şi pe ceilalţi fraţi ai săi – la rândul lor sfinţi ai Bisericii lui Hristos: Isidor al Sevillei, Fulgenţiu şi Florentina.
A scris multe lucrări, dar nu au mai supravieţuit decât două: un tipicon pentru mănăstirile de maici - „Despre rânduiala fecioarelor şi dispreţuirea celor lumeşti” şi o „Omilie despre biruinţa Bisericii”.
Sfântul Isidor spune despre Sfântul Leandru: „Leandru a fost monah şi ca monah a fost înălţat la treapta de episcop al Bisericii Sevillei, din provincia Baetica. Era un bărbat care încânta prin cuvânt, de o inteligenţă extraordinară; era foarte vestit atât pentru chipul vieţuirii sale, dar şi pentru învăţătura sa. Prin credinţa şi strădania sa neamul goţilor a fost convertit de la nebunia ariană la credinţa sobornicească.”
