Biografie

Există mai multe surse pentru viața sa, printre care poate fi menționată o versiune scurtă a pătimirilor sale, atribuită lui Acachie de Cezareea (sec. IV), respectiv o versiune mai lungă, probabil scrisă la sfârșitul primului mileniu de Sfântul Simeon Metafrastul[1]. La acestea, se mai poate adăuga o tradiție coptă în legătură cu prima dintre cele două scrieri de mai sus. Această versiune începe cu următoarea descriere: Sfântul s-a născut în anul 225 într-o familie păgână din  Eskentos (Capadocia, Asia Mică). A primit numele de Filopater, adică „iubitor de tată”.  Yares, tatăl său, ofițer în armata romană, era de origine scită (popor din nordul Mării Negre). Potrivit altor surse, numele acestuia era Gordian. Fiind salvat de la moarte de un înger, în timpul unui accident de vânătoare, acesta s-a botezat primind numele Noe. Odată cu el s-au creștinat soția sa, care s-a numit Safina, și copilul, care a primit numele Mercurie. Familia și-a continuat viața după principiile credinței creștine[2].

După o vreme, ajungând la vârsta de 20 de ani (după alte surse, numai 17), Mercurie a preluat poziția militară a tatălui său, mort în urma unui război berberii. Aceeași tradiție coptă mai amintește că tânărul era înrudit cu Sfântul Gheorghe. În ciuda vârstei, și-a câștigat repede reputația de bun mânuitor al sabiei și strateg, luptând în Armenia în cohorta Martenses („a lui Marte”, zeul roman al războiului), sub comanda lui Saturninus.

Versiunea grecească a pătimirilor sale începe cu momentul când Mercurie, nemaiaflându-se în Capadocia, ci în preajma Romei, a participat la o luptă împotriva unei armate barbare care atacase cetatea,  în timpul împăratului Deciu (249-251). După câteva zile de la începutul bătăliei, Sfântul Arhanghel Mihail i s-a arătat tânărului soldat ținând în mână o sabie strălucitoare și zicându-i: „Nu te teme, Mercurie, robul lui Hristos nici te înfricoșa, căci sunt trimis spre ajutor ție, ca să te fac biruitor. Deci, primește această sabie și pornește asupra barbarilor și, după ce-i vei birui, să nu uiți pe Domnul Dumnezeul tău!” Este de menționat că, la acel moment, Mercurie nu înțelegea cine este persoana care la-a ajutat. Varianta extinsă a vieții sale, folosită în sinaxarele ortodoxe, atestă faptul că a crezut că vorbise probabil cu un nobil roman. Sfântul a luat sabia de la arhanghel și a luptat împotriva barbarilor cu multă vitejie, ucigând pe mulți dintre aceștia.  De la această întâmplare, iconografia creștină coptă îl reprezintă cu două săbii, una din ele fiind primită de la Arhanghelul Mihail, iar el fost supranumit Abi-Seifein – „purtătorul [literal, tatăl] a două săbii”.

Deciu a aflat despre victoria armatei sale și l-a avansat pe Mercurie la gradul de general (stratilates), dându-le luptătorilor o binemeritată pauză în cetate. Dar în aceeași noapte, îngerul l-a trezit pe Mercurie și i-a spus cine este. Tot atunci i-a profețit moartea martirică pe care urma să o sufere: „Mercurie, nu-ți mai aduci aminte de ceea ce ți-am zis în război? Vezi, ca să nu uiți pe Domnul Dumnezeul tău, căci ți se cade a pătimi pentru El și a lua cunună de biruință împreună cu toți sfinții”. Atunci el și-a adus aminte de Dumnezeu și de felul în care tatăl său obișniua să se roage, ceea ce înseamnă că el însuși nu urmase la maturitate credința. În acel moment s-a pocăit, spunând:  „Vai mie, păcătosul, căci fiind ramură de copac verde, m-am uscat, neavând acum rădăcina cunoștinței de Dumnezeu!” și promițându-și că Îl va mărturisi pe Dumnezeu înaintea tuturor.

A doua zi, Deciu a vrut să mulțumească zeilor păgâni pentru victoria repurtată și a trimis să-l cheme pe Mercurie la un consiliu unde s-a decis aducerea unei jertfe în templul zeiței Artemis. Ofițerul nu a dat curs invitației, motivând boala, iar în ziua sacrificiului, s-a strecurat în mulțime și a dispărut. Dar nu a scăpat următoarei întâlniri cu împăratul care primise de știre că Mercurie nu vrea să aducă sacrificiu. Drept urmare, sfântul a mărturisit cine l-a ajutat în bătălie, anume Iisus Hristos, singurul Dumnezeu și că este creștin. În urma mărturisirii, Deciu l-a degradat și l-a lipsit de onoarea militară, poruncind arestarea lui până la momentul judecății, dar în închisoare îngerul l-a întărit duhovnicește încă o dată, spunându-i că Domnul îl va izbăvi.

A doua zi, la judecată, fiind întrebat de originile sale, Mercurie a răspuns că tatăl său a fost un scit numit Gordian, dar că țara sa este Ierusalimul cel ceresc. L-a numit pe Deciu, cu curaj, fiu al diavolului și i-a spus că nu îi e teamă de chinuri, fiindcă  „am platoșă și pavăză prin care voi birui toate muncile ce le vei pune asupra mea”. Din cauza acestor cuvinte grele, împăratul a poruncit să fie spânzurat cu mâinile și picioarele deasupra unui foc și tototdată să fie înțepat cu sulițe și cuțite, dar sângele țâșnind a stins văpaia. Readus în închisoare, rănile i-au fost vindecate de înger care l-a îmbărbătat iarăși, spunându-i: „Pace ție, bunule pătimitor!”  

A doua zi, văzându-l însănătoșit în chip minunat, Deciu l-a acuzat de vrăjitorie și a poruncit soldaților să-l ardă, apoi să-l spânzure pe mucenic cu capul în jos, atârnându-i o piatră de gât. După ce a fost, pe lângă acestea, bătut fără milă, Sfântul Mercurie a fost trimis prin poruncă în țara sa, Capadocia,  ca să i se taie capul în văzul semenilor săi și să servească drept exemplu pentru cei care nu se supun poruncilor împărătești.

Ajuns în Cezareea Capadociei, la momentul împlinirii poruncii, sfântul L-a văzut pe Hristos chemându-l la odihna veșnică și dându-i cununa martiriului. A fost decapitat la 25 noiembrie, iar a doua zi,  „trupul îi era alb ca zăpada și ieșea dintr-însul bună mireasmă de mir de mult preț și tămâie”. Avea pe atunci 25 de ani. Biografia scurtă din Mineiul pe Noiembrie se încheie cu descrierea fizică: „voinic la trup, frumos la faţă, galben la păr, care îl împodobea şi firească rumeneală având, care strălucea pe obrazul lui”, dar mucenicul nu a ținut cont nici de chip, nici de vârstă și nici de rangul militar în mărturisirea lui.

Cinstirea Sfântului Mercurie

Sfântul a fost înmormântat în locul decapitării sale, fiind consemnate minuni întâmplate imediat după martiriu. O descoperire arheologică a scos la iveală, în Cezareea, ruinele unei biserici închinate sfântului. Într-o cronică de călătorie de prin secolul al VI-lea, pelerinul Teodosie afirmă că a văzut moaștele unui sfânt în Cezareea, fără a preciza ale cui[3], iar mai târziu, prin sec. XI, Historia Francorum a lui Raimund de Aguilers atestă că moaștele Sfântului Mercurie se găseau în Antiohia. În Viața Sfântului Vasile, atribuită Sfântul Amfilohiu de Iconiu[4] precum și în Chronographia lui Ioan Malalas (sec. VI) se spune că ierarhul din Cezareea, care a trăit la un secol după martiriu, purta cu sine două icoane, una a Maicii Domnului și una a Sfântului Mercurie. El s-a rugat mucenicului ca să îi ajute pe creștinii prigoniți de împăratul Iulian Apostatul (361-363), iar pe icoană, sulița pictată i-a apărut deodată ca însângerată. La scurt timp s-a confirmat și faptul că împăratul, aflându-se într-o luptă cu perșii, a fost omorât cu o suliță de un soldat necunoscut.  Totuși, potrivit mărturiilor istorice (precum Istoria Bisericească a lui Sozomen, sec. V), împăratul Iulian a fost ucis cu o săgeată.

Dar întâmplarea din viața Sfântului Vasile s-a întipărit în special în tradiția creștinilor copți, unde Sfântul Mercurie e reprezentat purtând două săbii și ucigând cu o lance pe împăratul apostat, în timp ce Sfântul Vasile este reprezentat în fundal, rugându-se[5]. La scurtă vreme după răspândirea tradiției vasiliene în legătură cu împăratul Iulian, au fost ctitorite în Egipt numeroase biserici având hramul Sfântului, printre care  una situată în cartierul Qasr al-Sham din Cairo, datând din sec. VI. O revigorare a cinsitirii sale a avut loc în secolul XVI, când un patriarh armean a vizitat Egiptul în timpul papei  Ioan XIII al copților (1484-1524), aducând o parte din moaștele Sfântului. În fiecare an, în ziua comemorării acestui eveniment (9 Baounah, corespunzând datei de 16 iunie) are loc un mare pelerinaj al copților egipteni la mănăstirea Abi Seifein in Cairo: în anul 2007 la sărbătoare au participat în jur de un milion de credincioși. Mai sunt și alte mici părticele de moaște păstrate în biserici și mănăstiri copte din Cairo și Alexandria.

Cinstirea Sfântului Mercurie s-a extins și în Apus. În Italia au fost aduse relicve ale Sfântului încă din 663, de împăratul Bizantin Constans II, păstrate azi în domul din Benevento, oraș patronat de Sfântul Mucenic, la mănăstirea Monte Vergine (Campania) și la biserica San San Mercurio a Serracapriola (în apropiere de Foggia). O parte din capul Sfântului și alte moaște se găsesc, încă din Evul Mediu, în domul din Mainz. În Răsărit, părticele din moaștele sale se cinstesc la Mănăstirea Vatoped și în alte mănăstiri grecești, iar o parte din scutul său de luptă se păstrează la mănăstirea athonită Pantocrator.

Potrivit tradiției, un alt fragment din capul Sfântului Mercurie se află la Catedrala din Râmnicu Vâlcea încă din 1767. Alte mici părticele se găsesc la Mănăstirea Horezu și la nou-construita biserică, ocrotită de Sfântul Martir, din cartierul bucureștean Titan.