În septembrie 2003, m-am simţit rău, iar în urma analizelor am descoperit că am cancer uterin destul de avansat, aproape de metastază. Am simţit o enormă rană în suflet, ştiind că cei doi copii, Ioana şi Victor, au nevoie de sprijinul meu. Doream din toată inima să trăiesc nu pentru mine, ci pentru aceşti copii, dăruiţi de Dumnezeu. Aveam 36 de ani şi singura salvare era să-mi pun toată credinţa şi toată fiinţa numai în mâinile lui Dumnezeu şi ale Sfintei Cuvioase Parascheva. Doctorii erau reticenţi la şansele de vindecare. Cancerul era avansat.

Într-o străfulgerare de lumină, am realizat că singura speranţă pe care o am este la Dumnezeu. Am mers la catedrală, m-am spovedit, m-am împărtăşit şi m-am rugat Cuvioasei din toată inima să mijlocească pe lângă Dumnezeu pentru a mă lăsa în viaţă. Am fost operată la Spitalul „Elena Doamna”, după care, a treia noapte, m-am visat la racla Sfintei Parascheva, plângând şi spunându-i că o iubesc. În vis, Sfânta mi-a răspuns că voi rămâne cu cei doi copilaşi. În ziua următoare, doamna doctor Popovici mi-a spus că operaţia a decurs bine, dar mai mult nu-mi poate promite nimic, sugerând că acest cancer poate să apară în altă parte. Însă eu nu m-am temut de recidivarea bolii, întrucât îmi pusesem nădejdea în promisiunea Sfintei Parascheva.

Rugaţi-vă cu inima şi cu sufletul plin de iubire!

Liliana Micu, Italia

(Binefacerile Sfintei Cuvioase Parascheva – mărturii ale închinătorilor, Editura Doxologia, p. 37-38)