Vizită arhierească și binecuvântarea lucrărilor, în filia Scrind Frăsinet a parohiei Ciuleni

Arhiepiscopia Vadului, Feleacului şi Clujului

Vizită arhierească și binecuvântarea lucrărilor, în filia Scrind Frăsinet a parohiei Ciuleni

Lucrările realizate la filia Scrind Frăsinet a Parohiei Ciuleni din protopopiatul Huedin au fost binecuvântate în a treia zi de Paști, marţi, 3 mai 2016, de Mitropolitul Clujului. Credincioșii localității clujene l-au întâmpinat pe ierarh îmbracați în straie populare și l-au condus spre biserica parohială.

În deschidere, Mitropolitul Clujului a rostit rugăciunile de binecuvântare a locașului de cult care au fost urmate de Sfânta Liturghie, slujbă despre care, Mitropolitul Clujului a explicat că este locul de întâlnire al omului cu Hristos. Înaltpreasfințitul Părinte Andrei a subliniat astfel importanța participării la Sfânta Litrughie pentru fiecare creștin, indiferent de vârstă: „E cea mai importantă slujbă a Bisericii pe care Mântuitorul a instituit-o în Joia Mare. La Sfânta Liturghie Hristos ni se descoperă mereu. E cea mai importantă slujbă a Bisericii”.

La finalul slujbei, Mitropolitul Andrei i-a felicitat și a acordat diplome și distincții tuturor acelora care s-au implicat în activitatea și lucrările bisericii.

Biserica filiei Scrind Frăsinet a parohiei Ciuleni din protopopiatul Huedin datează din anul 1934. În ultimii ani s-a lucrat în special la renovarea exteriorului bisericii, dar s-a schimbat și iconostasul locașului de cult care a fost înlocuit cu icoane noi.

Sursa: radiorenasterea.ro

Citește despre: