Vizită arhierească în Parohia Epureni, Protopopiatul Bârlad
Preasfinţitul Părinte Ignatie a poposit în a doua zi din Postul Adormirii Maicii Domnului în Parohia Epureni, Protopopiatul Bârlad. Ierarhul a vorbit în cuvântul adresat cu acest prilej despre importanţa rugăciunilor către Maica Domnului.
În după-amiaza zilei de joi, 1 august 2019, credincioşii Parohiei Epureni, Protopopiatul Bârlad, judeţul Vaslui, au fost vizitaţi de către Preasfinţitul Părinte Ignatie, Episcopul Huşilor. Preasfinţia Sa a fost însoţit de părintele Vladimir Beregoi, consilier al Sectorului economic şi social al Episcopiei Huşilor, şi de părintele Vasile Lăiu, protopop de Bârlad. Întâlnirea enoriaşilor cu ierarhul lor a avut loc la finalul slujbei Paraclisului Maicii Domnului. Preasfinţia Sa a vorbit celor prezenţi despre modelul pe care Maica Domnului îl poate reprezenta pentru fiecare dintre creştini: „Paraclisul este o rugăciune de mângâiere a sufletului, adresată Maicii Domnului. Timp de două săptămâni, Biserica ne invită pe fiecare să adâncim taina şi rolul pe care l-a avut Maica Domnului în istoria mântuirii neamului omenesc. Maica Domnului ne-a făcut cel mai mare dar: L-a adus pe Fiul lui Dumnezeu printre oameni! Maica Domnului este numită «biserică sfinţită» pentru că Dumnezeu a venit şi S-a întrupat din trupul ei. Este numită şi «rai cuvântător» pentru că Maica Domnului, prin viaţa ei curată, prin smerenia ei şi prin rugăciune, şi-a transformat sufletul într-un rai în care şi-a găsit loc Dumnezeu. Învăţăm de la Maica Domnului ca viaţa fiecăruia dintre noi să devină o biserică în care să se aşeze Dumnezeu. Viaţa noastră nu poate deveni biserică sau rai dacă nu luăm aminte la exemplul Maicii Domnului. Ce anume a văzut Dumnezeu atât de minunat în viaţa Maicii Domnului, încât a decis să se întrupeze şi să vină în lume, să se nască din Sfânta Fecioară Maria? În primul rând smerenia ei”. În acelaşi timp, după cum se arată pe site-ul Eparhiei Huşilor, Părintele Episcop Ignatie a arătat că o altă virtute a Maicii Domnului, pe care o putem exersa în propria viaţă, este tăcerea: „În toată viaţa ei, Maica Domnului a dat dovadă de foarte multă tăcere. Maica Domnului a vorbit foarte puţin, însă a făcut foarte mult. Noi, astăzi, vorbim foarte mult, dar facem prea puţin. Există o inflaţie a cuvântului! Vorbim foarte mult tocmai pentru că nu avem această capacitate de a făptui foarte mult. Oamenii care ştiu să tacă, din înţelepciune, sunt cei care fac lucrurile cel mai bine. Omul care vorbeşte foarte mult, se risipeşte, nu are puterea lăuntrică de a se interioriza şi a-şi vedea propriile păcate. Noi, de fapt, când ar trebui să vorbim tăcem, iar când ar trebui să tăcem, noi vorbim”. Amintim că Parohia Epureni este păstorită de către preotul paroh Maricel Batog.