Vizită arhierească în parohia Nădrag

Arhiepiscopia Timişoarei

Vizită arhierească în parohia Nădrag

La sărbătoarea Sfintei Treimi, Preasfinţitul Părinte Paisie Lugojanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Timişoarei, a fost prezent în parohia Nădrag, din cadrul protopopiatului Făget.

Cu acest prilej, ierarhul înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi a săvârşit Sfânta şi Dumnezeiasca Liturghie în biserica cu hramul ”Pogorârea Sfântului Duh”. La slujbă au luat parte oficialităţi locale şi numeroşi credincioşi din localitate, mulţi dintre aceştia s-au împărtăşit la momentul potrivit din Sfânta Liturghie cu Trupul şi Sângele Mântuitorului. În finalul slujbei, Preasfinţitul Paisie a transmis credincioşilor parohiei şi pr. Daniel Ioan Iancu, parohul bisericii, binecuvântarea şi dragostea părintească a Înaltpreasfinţitului Părinte Nicolae, Mitropolitul Banatului. (Sursa: mitropolia-banatului.ro)

Citește despre: