Vizită pastorală în Parohia Ciarda Roșie, Timișoara

Arhiepiscopia Timişoarei

Vizită pastorală în Parohia Ciarda Roșie, Timișoara

Vineri, 14 august, Înaltpreasfințitul Părinte Ioan, Mitropolitul Banatului, a efectuat o vizită pastorală în Parohia Ciarda Roșie, din cadrul Protopopiatului Timișoara II.

Pentru comunitatea din Protopopiatul Timișoara II, vizita Înaltpreasfințitului Părinte Mitropolit Ioan a constituit un prilej de mare bucurie. Înaltpreasfinția Sa a efectuat o vizitat pastorală în Parohia Ciarda Roșie, unde a săvârșit două lucrări sfințitoare importante pentru comunitatea din această parte a Timișoarei.

Înaltpreasfinția Sa a oficiat slujba de sfințire a Crucii pentru noua biserică parohială, aflată în curs de edificare și a sfințit o troiță de lemn, aflată în curtea bisericii.

În cadrul slujbei, Chiriarhul a fost înconjurat de un ales sobor de slujitori, alcătuit din pr. Ionel Popescu, vicar eparhial, pr. Zaharia Pereș, consilier cultural, pr. protopop Mircea Szilagyi, pr. Adrian Carebia, parohul bisericii și de mulți alți preoți invitați.

Slujba de sfințire a fost precedată de săvâșirea Acatistului Adormirii Maicii Domnului de către soborul slujitorilor, în prezența a numeroși fii duhovnicești ai parohiei.

În continuare, a avut loc ridicarea și montarea Sfintei Cruci pe cupola centrală a viitorului locaș de cult al credincioșilor ortodocși din parohia Ciarda Roșie, aceasta fiind donată de Constantin Lucapopa, care este și ctitorul principal al sfântului locaș. De asemenea, Troița din curtea bisericii a fost donată de către familia Gavra, enoriași ai parohiei.

La acest eveniment deosebit pentru comunitatea de aici au fost prezente și numeroase oficialități locale și județene.

Sursa: http://mitropolia-banatului.ro/vizita-pastorala-in-parohia-ciarda-rosie/

Citește despre: