Vizite pastorale ale Episcopului Macarie în cele trei țări scandinave

Episcopia Ortodoxă Română a Europei de Nord

Vizite pastorale ale Episcopului Macarie în cele trei țări scandinave

După cele trei zile ale Sfintelor Paști de slujire euharistică în Regatul Danemarcei, Preasfințitul Părinte Episcop Macarie al Episcopiei Ortodoxe Române a Europei de Nord a slujit în Miercurea Luminată, 23 aprilie 2025, la sărbătoarea Sfântului Mare Mucenic Gheorghe, Purtătorul de Biruință, în comunitatea ortodoxă română din Stockholm. 

Evenimentul liturgic a fost prilejuit de hramul Parohiei Ortodoxe Române „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe”, cea mai veche parohie românească din Scandinavia, întemeiată acum 54 de ani, în 1971, prin purtarea de grijă a vrednicului de pomenire Patriarh Iustinian (video, aici). În cuvântul de învățătură, Preasfințitul Macarie a vorbit despre viața pilduitoare a Sfântului Gheorghe, îndemnând credincioșii să lupte cu „balaurii nevăzuți” ai zilelor noastre: patimi, ispite, frici și îndoieli. (predica, aici). După încheierea Sfintei Liturghii, cei care poartă numele Sfântului Mare Mucenic Gheorghe au fost felicitați și binecuvântați de Episcopul Macarie, primind daruri pascale. Atmosfera a fost una caldă și plină de comuniune, adunând împreună românii din diaspora și suedezii convertiți în jurul altarului (foto, aici).

În Joia Luminată, 24 aprilie 2025, ziua de prăznuire a Sfinților Ierarhi Ilie Iorest, Simeon Ștefan și Sava Brancovici, Mitropoliții Transilvaniei, Preasfințitul Părinte Episcop Macarie, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi, a săvârșit prima Sfântă Liturghie Arhierească în noua biserică a Parohiei Ortodoxe Române – Cinstirea Icoanelor Maicii Domnului Floarea neveștejită și Alăptătoarea de la Țibleș, Soborul Sfinților Arhangheli și Soborul Sfinților Mitropoliți ai Transilvaniei – din Borås-Olsfors, Regatul Suediei, recent achiziționată de la comunitatea luterană locală (foto, aici).

Slujirea arhierească a fost prilejuită și de sărbătorirea unuia dintre hramurile Sfântului Lăcaș, marcând astfel un moment de mare bucurie duhovnicească pentru credincioșii dreptmăritori din această zonă a Regatului Suediei. În cadrul Liturghiei, Preasfințitul Macarie a oficiat și Taina Sfântului Botez a pruncii Elisabeta, cel de-al treilea copil al tinerilor părinți citețul George și Daniela Bumbu. Evenimentul a adunat credincioși din Borås și împrejurimi, care au participat cu emoție la această sărbătoare plină de har și de bucurie.

În cuvântul de învățătură, ierarhul a subliniat importanța păstrării identității și credinței ortodoxe în diaspora, precum și nevoia de a clădi comunități vii în jurul sfintelor altare. „Noua biserică nu este doar un locaș de cult, ci și o casă a comuniunii, a nădejdii și a iubirii în Hristos iar prin Botezul micuței Elisabeta, dăm mărturie despre continuitatea vie a credinței în rândul noilor generații”, a spus Preasfințitul Părinte Macarie care a oferit daruri copiilor de la Școala parohială veniți la Sfânta Liturghie. Noua biserică din Borås-Olsfors devine un far duhovnicesc pentru ortodocșii din vestul Regatului Suediei, fiind rodul jertfelniciei și dragostei față de Hristos Cel Răstignit și Înviat (video, aici).

În Vinerea Luminată, 25 aprilie 2025, la Praznicul Izvorului Tămăduirii, Preasfințitul Părinte Episcop Macarie Drăgoi al Episcopiei Ortodoxe Române a Europei de Nord a săvârșit Sfânta Liturghie Arhierească și Slujba Sfințirii Apei în Parohia românească „Cinstirea Icoanelor Maicii Domnului Povățuitoarea copiilor și Alăptătoarea de la Țibleș, Sfinții Trei Ierarhi: Vasile, Grigorie și Ioan și Soborul Sfinților Mitropoliți ai Țării Românești” din străvechiul oraș suedez universitar Uppsala. Cu această ocazie, Preasfințitul Macarie a oferit daruri pascale copiilor din școala parohială, bucurându-se împreună cu aceștia și cu părinții lor de comuniunea duhovnicească și de frumusețea praznicului. Momentul sărbătoresc a fost marcat și de oficierea unui Polihroniu, ierarhul aniversând împlinirea a 17 ani de la hirotonia sa întru arhiereu, care a avut loc de Izvorul Tămăduirii, în anul 2008, în Catedrala Mitropolitană din Cluj-Napoca (foto, aici). În cuvântul său de învățătură, Preasfințitul Macarie a vorbit despre Maica Domnului ca izvor nesecat al tămăduirilor și ocrotitoarea celor mici, amintind că în acest sfânt locaș din Uppsala sunt cinstite două icoane deosebite ale Preasfintei Născătoare de Dumnezeu: Povățuitoarea copiilor și Alăptătoarea de la Țibleș, ambele odoare fiind surse de mângâiere și întărire pentru credincioșii aflați departe de țară (predica, aici). Vlădica Macarie a rememorat cu emoție faptul că mentorul său, vrednicul de pomenire Mitropolit Bartolomeu Anania, cel care l-a hirotonit arhiereu, a fost prezent în misiune la Uppsala în anul 1968, întărind astfel continuitatea și legătura duhovnicească dintre generații (video, aici). Sărbătoarea a fost una plină de lumină și binecuvântare, dând mărturie despre vitalitatea credinței ortodoxe în diaspora și despre atașamentul comunității românești din Regatul Suediei față de valorile evanghelice.

În Sâmbăta Luminată, 26 aprilie 2025, Preasfințitul Părinte Episcop Macarie al Episcopiei Europei de Nord a săvârșit Dumnezeiasca Liturghie Arhierească în Paraclisul Centrului Episcopal din Stockholm, Regatul Suediei. Slujba a fost prilej de mare bucurie duhovnicească, într-o atmosferă plină de lumina Învierii. Cu acest prilej, ierarhul l-a botezat pe tânărul irlandez Darragh Gerard, în vârstă de 31 de ani, care a ales să îmbrățișeze credința ortodoxă cu toată inima sa. Cu mare emoție, Darragh Gerard a fost înconjurat de rugăciunea membrilor comunității euharistice din capitala suedeză (foto, aici). Tinerii din Centrul de Tineret „Sfântul Voievod Ștefan cel Mare” (CTSM) al Episcopiei Europei de Nord l-au întâmpinat cu brațele larg deschise, oferindu-i sprijin frățesc și integrându-l cu multă căldură în familia lor duhovnicească. Bucuria tinerilor a fost întregită de implicarea ierarhului care a îndrumat pe fiecare dintre participanți.

La finalul slujbei, Preasfințitul Macarie a oferit daruri pascale tuturor copiilor prezenți, însoțite de cuvinte de binecuvântare și îndemnuri la păstrarea curăției inimii. Zâmbetele celor mici și emoția sinceră a credincioșilor au făcut din această zi o adevărată sărbătoare a Învierii la finalul Săptămânii Sfintelor Paști.

În Duminica a 2-a după Paști, 27 aprilie 2025, a arătării Domnului Cel Înviat Apostolului Toma, Preasfințitul Macarie, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi, a săvârșit Sfânta Liturghie în Biserica Paraclis Episcopal „Învierea Domnului, Cinstirea Icoanelor Maicii Domnului Grabnic Ascultătoarea și Alăptătoarea de la Țibleș și Sfinții Mucenici Ioan Valahul și Halvard Norvegianul” din Oslo (foto, aici). Toate aceste vizite ale chiriarhului în cele trei țări scandinave: Danemarca, Suedia și Norvegia, în zilele Săptămânii Luminate au fost încununate de bucuria întâlnirii frățești și de lumina Paștilor, sădită în sufletele tuturor celor cercetați. În cadrul slujbei, Preasfinția Sa l-a hirotonit întru diacon pe tânărul Răzvan Hahuie, încredințându-i slujirea la Sfântul Altar, întru ascultare, jertfelnicie și dragoste față de Hristos și de Biserică (video, aici). În cuvântul său de învățătură, ierarhul a vorbit despre chemarea la credința vie și statornică, îndemnând atât pe cel nou hirotonit cât și pe toți credincioșii să devină, asemenea Sfântului Apostol Toma, mărturisitori curajoși și iubitori ai Domnului Celui Răstignit și Înviat. 

La finalul Sfintei Liturghii, Preasfințitul Macarie a oferit daruri pascale copiilor de la Școala Parohială, care, cu multă dragoste și bucurie, i-au dăruit desene reprezentând Icoana Învierii Domnului. De asemenea, vlădica a dat daruri și povețe tinerilor români și norvegieni din cadrul Centrului de Tineret „Sfântul Voievod Ștefan cel Mare” (CTSM), încurajându-i să rămână ancorați în credință și să fie mărturisitori ai Învierii în mijlocul lumii de astăzi (predica, aici).

Citește despre: