Vocea Cuviosului Paisie Aghioritul
Umilință și frângerea inimii, bucurie și tresăltare, uimire în fața tainei și multe alte asemenea trăiri îi însoțeau cântarea, transpunând și pe cei de față într-o atmosferă ce-i învăluia și îi introducea în ceva ce nu întâlnești la tot pasul. Vă prezentăm mai jos câteva cântări bisericești interpretate de Cuviosul Paisie Aghioritul.
O caracteristică importantă a unei vieți sfinte este și modul în care cineva participă la cultul divin public, adică la slujbele Bisericii. Cuviosul Paisie Aghioritul este un exemplu grăitor în acest sens. Toți cei care l-au văzut de aproape și-au dat seama de evlavia cu care asculta sfintele slujbe, dar și de dăruirea cu care el însuși psalmodia. Trăia momentul. Participa la ceea ce era descris în textul sacru. Umilință și frângerea inimii, bucurie și tresăltare, uimire în fața tainei și multe alte asemenea trăiri îi însoțeau cântarea, transpunând și pe cei de față într-o atmosferă ce-i învăluia și îi introducea în ceva ce nu întâlnești la tot pasul.
Grija pentru cântarea adecvată spațiului liturgic era unul din elementele regăsite deseori în sfaturile sale date prin viu grai sau în scris. De exemplu, le sfătuiește pe maicile de la Mănăstirea Suroti din Grecia să nu exagereze cu teriremuri și floricele interminabile în timpul cântărilor din biserică. Pe de altă parte, însă, spune: cântarea să nu fie seacă, ci să pună maicile un pic de dulceață în glas, pentru a cultiva trăirea interioară și a oferi Domnului ofrandă pe măsură.
Vă prezentăm mai jos câteva cântări bisericești interpretate de Cuviosul Paisie Aghioritul, cu urarea să ne însușim și noi măcar o fărâmă din evlavia și trăirea sa interioară transpuse în imn de slavă.
Cântare bisericească interpretată de Cuviosul Paisie Aghioritul - 1
Cântare bisericească interpretată de Cuviosul Paisie Aghioritul - 2
Sursa: Pr. Petru Sidoreac, http://www.comuniuneortodoxa.ro
Viața și cinstirea Sfântului Mucenic Mercurie
Site dezvoltat de DOXOLOGIA MEDIA, Arhiepiscopia Iașilor | © doxologia.ro