În voia noastră stă a face binele sau răul, iar răsplata ţine de voia lui Dumnezeu
Vi s-a arătat că harul lui Dumnezeu există, ca să puteţi discerne minciuna de adevăr şi bunurile lumeşti de cele duhovniceşti.
Vizitând mănăstirea noastră v-aţi învrednicit să gustaţi din darul stărilor harice. Prin aceasta vi s-a arătat că harul lui Dumnezeu există, ca să puteţi discerne minciuna de adevăr şi bunurile lumeşti de cele duhovnicești. însă, după ce v-a fost arătat, harul s-a ascuns, pentru că nu-l puteţi duce fără să fi fost mai întâi încercat în lupta cu patimile şi fără să fi dobândit smerenia. Chiar dacă aţi fi vieţuit permanent aici, nici aşa nu l-aţi fi putut reţine, pentru că şi aici este luptă cu patimile; până omul nu se va smeri nu va putea să biruiască nici patimile şi nici să dobândească daruri duhovniceşti. Dar şi însăși căutarea acestor daruri, este primejdioasă, fiind supusă părerii de sine, pe când uneori, când ne lipsim de acestea, ne pogorâm până în adâncurile smereniei. În voia noastră stă a face binele sau răul, iar răsplata ţine de voia lui Dumnezeu. (Sfântul Cuvios Macarie de la Optina)
(Filocalia de la Optina, traducere de Cristea Florentina, Editura Egumenița, Galați, 2009, p. 26)