Actorii nu au fost alţii decât consilierii parohiei, diaconul, citeţul, cântăreţii de la strană, în frunte cu părintele paroh. De această dată, ei au dat tonul imnului României, cântând o odă închinată Marii Uniri şi înfăţişând trecutul, mai ales copiilor şi tinerilor aflaţi departe de cărţile de istorie a României.

În această săptămână, ei s-au străduit să afle cât mai multe amănunte despre faptele, veşmintele şi mesajul personalităţilor pe care urmau să le întruchipeze. Astfel, bărbaţii în rolurile de domnitori, voievozi şi regi au rostit chiar cuvintele memorabile rostite de aceştia, în timp ce soţiile actorilor au amintit principalele lor înfăptuiri.

Lecție de istorie în spectacolul de la Catana

La Catania, sărbătoarea României s-a desfăşurat într-o atmosferă emoţionantă. Pe scenă, s-au perindat Burebista şi Decebal, Mircea cel Bătrân şi Vlad Ţepeş, Ştefan cel Mare şi Mihai Viteazul. S-au evocat personalităţile sfinţilor Neagoe Basarab şi Constantin Brâncoveanu ca modele de educare creştinească ale generaţiilor viitoare. Au urmat revoluţionarii Avram Iancu şi Tudor Vladimirescu. Unirea cea mică a fost anunţată de Alexandru Ioan Cuza. Regele Carol I a amintit de Războiul de Independenţă şi, în final, întregitorul de ţară Ferdinand a evocat Unirea cea Mare de la 1918. Toţi aceştia au rămas în memoria noastră prin faptele lor de vitejie, uniţi fiind de idealul întregirii ţării.

Festivitatea s-a încheiat printr-o horă simbolică, unde „domnitorii”, „voievozii” şi „regii României” s-au prins alături de bătrâni, tineri şi copii, înfăţişând trecutul, prezentul şi viitorul.

Înflăcăraţi de cântec, dor şi dragoste de ţara lor, enoriaşii olteni, bănăţeni, moldoveni, basarabeni, ardeleni şi dobrogeni s-au prins în hora unirii, uniţi de limba română, de credinţa ortodoxă, de aceleaşi obiceiuri şi sărbători.

„Aici, departe de rude, preţuim mai mult dragostea de neam”

Aici, departe de ţară, înţelegem valoarea Unirii, noi, cei care am luat calea pribegiei. Aici, departe de rude, preţuim mai mult dragostea de neam. Aici, drapelul României, oriunde l-am zări, ne dă fiori şi ne aminteşte de România, ţara noastră.

Oricât ne-am strădui să ne integrăm poporului Italian, folosind limba acestuia până şi în casele noastre, cu propriii noştri copii, oricât am mânca după reţete italieneşti şi oricâte maşini am cumpăra din Italia, 1 decembrie ne reaminteşte în fiecare an identitatea noastră de români.

Doar păşind pe singurul petec de pământ românesc din diaspora - Biserica Ortodoxă Română - ne vom regăsi pe noi. Doar în sfintele slujbe ortodoxe ne vom putea ruga pentru a ne mântui. Doar aici, privind icoanele noastre vom vedea sfinţii care au fost prezenţi când naşul ne-a închinat preotului pentru a primi sfântul botez. Vom vedea pe Maica Domnului, cea care a fost prezentă şi la cununia noastră. Şi îl vom putea primi pe Mântuitorul Iisus Hristos ori de câte ori ne vom împărtăşi cu Trupul şi Sângele Lui. Numai aşa vom reuşi să rămânem fiii lui Dumnezeu şi vom rămâne acasă oriunde ne-am afla în lume, căci vom rămâne în casa lui Dumnezeu - Biserica.

Avem o datorie deosebit de importantă: de a arăta copiilor noştri, care trăiesc departe de ţara lor, cine suntem. Doar cunoscându-ne istoria, credinţa, datinile şi obiceiurile vom putea rămâne români cu adevărat, căci a fi român înseamnă a fi ortodox.

Aici, în occident, trebuie să răsune în urechile noastre cuvintele Sfântului Constantin Brâncoveanu: "Mai bine să mori de o sută de ori, decât să-ţi lepezi credinţa"! "Fiilor, fiţi bărbaţi! Am pierdut tot ce aveam pe astă lume. Nu ne-au mai rămas decât sufletele. Să nu le pierdem şi pe ele, ci să le ducem curate înaintea feţei Mântuitorului nostru Iisus Hristos."! (preoteasa Geta Ichim, Catania)

(Sursa: episcopia-italiei.it)