Volumul „Misiunea parohiei şi a mănăstirii azi. Lucrarea Bisericii în societate în anul 2015”, la Editura BASILICA

Patriarhia Română

Volumul „Misiunea parohiei şi a mănăstirii azi. Lucrarea Bisericii în societate în anul 2015”, la Editura BASILICA

Lucrarea misionară a Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, în anul 2015, este prezentată în volumul apărut la Editura Basilica a Patriarhiei Române.

Volumul „Misiunea parohiei şi a mănăstirii azi. Lucrarea Bisericii în societate în anul 2015” prezintă în cuvinte şi imagini, bogata şi rodnica activitate, promotoare de valori şi demnitate, a Întâistătătorului Bisericii Ortodoxe Române, după cum se arată în nota editorială.

Structurat în şapte capitole, volumul prezintă cuvântările reprezentative ale Preafericirii Sale, actele de sfinţire, pastorale sinodale şi patriarhale, scrisorile irenice transmise cu ocazia Sărbătorilor Învierii şi Naşterii Domnului, mesajele comunicate unor personalităţi sau instituţii, condoleanţele transmise oficial, precum şi prefeţele celor mai importante volume apărute la Editurile Patriarhiei Române.

Preafericitul Părinte Daniel: Apa cea vie - harul iubirii şi vieţii veșnice (Cap. II, p.115)

În capitolul I, Biserica în Societate, este subliniată misiunea filantropică din Arhiepiscopia Bucureştilor, prin raportul-sinteză citit în cadrul şedinţei anuale a Adunării eparhiale a Arhiepiscopiei Bucureştilor, 13 februarie 2016. De asemenea, este prezentat cuvântul rostit de Preafericirea Sa la deschiderea Consiliului Naţional Bisericesc, din data de 23 februarie 2016, privind evaluarea activităţilor Bisericii Ortodoxe Române pe parcursul anului 2015.

La capitolul II sunt prezentate Actele de Sfinţire. La pagina 59, găsim Actul de Sfinţire al Bisericii „Naşterea Maicii Domnului” şi „Sfântul Mare Mucenic Teodor Stratilat”, Parohia „Sfânta Fecioară Maria”, Protopopiatul Sector III Capitală, Bucureşti.

Capitolul III cuprinde Mesajele adresate de Preafericitul Părinte Daniel, la diferite evenimente. Mesajul de compasiune şi apel la solidaritate în urma incendiului de la Clubul Colectiv din Capitală, 31 octombrie 2015; Mesaj de compasiune şi solidaritate cu poporul francez, 13 noiembrie 2015; Mesajul adresat cu ocazia Săptămânii de Rugăciune pentru Unitatea Creştinilor, 19-26 ianuarie 2015, intitulat Apa cea vie – harul iubirii şi vieţii veşnice; Mesajul adresat Preafericitului Părinte Kiril, Patriarhul Moscovei şi al Întregii Rusii, cu ocazia celei de-a treizeci şi noua aniversare de la primirea Arhieriei, în data de 14 martie 2015.

Preafericitul Părinte Daniel: Să aducem lumină şi bucurie într-o lume confuză şi tristă (Cap. IV, p. 379)

Capitolul IV cuprinde Cuvântările Întâistătătorului Bisericii Ortodoxe Române. Amintim aici, Hristos uneşte timpul cu veşnicia şi binecuvântează trecerea anilor, Cuvântul Preafericirii Sale, rostit la Slujba ce se săvârşeşte în noaptea trecerii dintre ani (2014-2015), la Catedrala Patriarhală. Sau, Biserica poporului român a contribuit intens la Marea Unire a acestuia într-un stat unitar, Cuvântul Preafericitului Părinte Daniel, rostit la sesiunea solemnă a Academiei Române, cu ocazia Zilei de 1 decembrie 1918, Ziua Naţională a României, în data de 27 noiembrie 2015.

Preafericitul Părinte Daniel: Credinţa în iubirea lui Dumnezeu este mai tare decât moartea (cap. V, p. 487)

Capitolul V este consacrat mesajelor de Condoleanţe. Credinţa în iubirea lui Dumnezeu este mai tare decât moartea este mesajul de condoleanţe al Preafericirii Sale, la slujba de înmormântare a doamnei Mioara Grigore, Parohia Călugăru, localitatea Tărtăşeşti, judeţul Dâmboviţa, 4 martie 2015. Veşnică pomenire şi recunoştinţă, mesaj adresat la pomenirea eroilor din decembrie 1989, care şi-au jertfit viaţa pentru libertatea şi demnitatea poporului român, 22 decembrie 2015. Mai amintim aici, Mesaj de condoleanţe adresat familiei şi colegilor regretatei jurnaliste Iuliana Gătej, trecută la Domnul în urma unui tragic accident de circulaţie, 27 decembrie 2015.

Capitolul VI, Pastorale şi Scrisori Irenice, debutează cu Dreapta credinţă şi dreapta înfăptuire în urcuşul duhovnicesc al Postului Sfintelor Paşti, Pastorala Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române la Duminica Ortodoxiei din anul Domnului 2015, la pagina 545. Sau, Pacea lui Dumnezeu dăruită oamenilor, Pastorala la Praznicul Naşterii Mântuitorului nostru Iisus Hristos - 2015.

Preafericitul Părinte Daniel: Credinţa Ortodoxă - Arvuna Vieţii Veşnice (cap. VII, p. 589)

Capitolul VII este dedicat Prefeţelor. Amintim aici, Cuvântul înainte la lucrarea „Învăţătura de Credinţă Creştină Ortodoxă”, Editura Institutului Biblic şi de Misiune Ortodoxă, scris de Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, cu titlul Credinţa Ortodoxă - Arvuna Vieţii Veşnice.

De asemenea, volumul ilustrează legăturile tradiţionale ale Bisericii Ortodoxe Române cu celelalte Biserici Ortodoxe Surori, precum şi activităţile de promovare a relaţiilor de respect şi cooperarea intercreştină şi interreligioasă, se arată în nota editorială.

Anul 2015 a fost declarat de Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române drept „Anul  omagial al misiunii parohiei şi mănăstirii azi” şi „Anul  comemorativ al Sfântului Ioan Gură de Aur şi al marilor păstori de suflete din eparhii”.

Volumul poate fi cumpărat de la de la Librăria Cărţilor Bisericeşti (Intr. Miron Cristea nr. 6), Magazinul Ortodoxia (Calea Victoriei nr. 45, lângă biserica Kreţulescu), Galeriile Cuvântul Vieţii (Calea Victoriei, Nr.28), Magazinul Librăria Ortodoxă (B-dul Regina Maria, Nr. 1) sau prin comandă pe internet la adresa magazin@editurapatriarhiei.ro.

Sursa: basilica.ro

Citește despre: