Volumul „Pe ce lume trăim!“, lansat la Piatra Neamţ

Arhiepiscopia Iaşilor

Volumul „Pe ce lume trăim!“, lansat la Piatra Neamţ

Sala „Cupola“ a Bibliotecii Judeţene „G. T. Kirileanu“ Neamţ a găzduit miercuri, 15 martie 2017, lansarea volumului „Pe ce lume trăim!“, apărut la Editura „Cetatea Doamnei“ şi semnat de preotul Ioan Gherasim.

După volumele „Petru Pogonat. Meditaţiunile unui călugăr surghiunit“, editat la Editura Conta, Iaşi, în 2009, „Profeţie mincinoasă“, apărut la Editura Conta, în anul 2010, şi „Ortodoxia - dimensiunea românească“, apărut la Editura Cetatea Doamnei, Piatra Neamţ, în anul 2013, părintele Ioan Gherasim aduce în faţa cititorului un volum de meditaţii ce nu au neapărat o conotaţie religioasă, dar care se fundamentează pe scara de valori pe care părintele s-a format. De altfel, prin acest volum, părintele Gherasim îşi deschide sufletul şi îşi mărturiseşte crezul, exprimând trăirea şi experienţele concentrate ale vieţii sale ancorate indubitabil în contextul lumii actuale.

Despre volumul „Pe ce lume trăim!“ au luat cuvântul în seara lansării părintele protopop Valentin Tofan, părintele profesor Ovidiu Cojan, directorul Liceului Teologic din Piatra Neamţ, profesorul şi autorul Leonard Rotaru şi, fireşte, autorul volumului. Moderatorul întâlnirii, care a scris şi prefaţa cărţii, a fost scriitorul Dan Iacob. Cartea a fost lansată în prezenţa unui public numeros care a reunit prieteni, profesori, foşti elevi care acum sunt preoţi şi iubitori de carte din municipiu.

Părintele Ioan Gherasim a fost felicitat de către cei prezenţi şi a primit din partea părintelui Dan Ovidiu Cojan placheta şi diploma aniversară „20 ani de activitate instructiv-educativă şi religios morală“ a Liceului Teologic „Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena“ Piatra Neamţ. 

Citește despre: