„Voluntarii Sfintei Parascheva”: sute de tineri vor oferi ajutor pelerinilor care vor fi prezenți anul acesta la hramul Cuvioasei
Marți, 3 octombrie, în Sala „Iustin Moisescu” din cadrul Ansamblului Mitropolitan a avut loc întâlnirea cu tinerii care vor fi desfășura activități de voluntariat la Hramul Sfintei Cuvioase Parascheva. Ei vor alcătui grupul „Voluntarii Sfintei Parascheva”.
În deschiderea întâlnirii, Arhim. Nicodim Petre, consilier al Sectorului de Misiune al Arhiepiscopiei Iașilor și starețul Mănăstirii Bucium, a transmis un mesaj de bun venit și de apreciere față de cei care aleg să facă voluntariat în perioada hramului. De asemenea, părintele Nicodim a vorbit despre viața Sfintei Parascheva și despre câteva minuni pe care Sfânta le-a făcut cu cei care au venit la ea cu credință și cu inima deschisă.
În cea de-a doua parte a întâlnirii, părintele Ioan Puiu, coordonatorul Departamentului Misiune pentru Tineret al Arhiepiscopiei Iașilor, a prezentat aspectele administrative pe care ar trebui să le cunoască voluntarii. Spre final, fiecare a semnat actele de voluntariat și a primit o legitimație de acces în perioada hramului. Tinerii vor primi veste roșii, astfel încât să poată fi reperați ușor de către pelerini.