Furtuna s-a dezlănțuit asupra Familiei. Corabia (Biserica) plutește pe valuri tulburi. Apelăm la textul scripturistic: „Bărbat și femeie i-a făcut Dumnezeu și i-a binecuvântat și le-a dat lor numele: OM” (Geneza 5,2).

Sunt trei elemente în acest scurt text: facerea, binecuvântarea și omenia. Nu putem, nu trebuie se ne poziționăm în afara Facerii lui Dumnezeu. Vom pierde Binecuvântarea și Omenia.

Biserica nu lucrează cu jumătăți de măsură, ne-am fi înecat de mult dacă ar fi fost așa. Păcatul adamic a constat în „mușcătură”, mărul nu mai era întreg, devenea parte, părticică.

Căsătoria presupune parcurgerea căii de la natură la Har. Hristos întărește în Cana Galileii ceea ce fusese întemeiat în Rai (Fericitul Augustin).

Există două provocări aici: unii care nu vor să pășească pe această cale, alții care vor să și-o însușească, amăgindu-se: „Sunt căi care i se par omului drepte, dar la capătul lor este fundul iadului” (Proverbele lui Solomon 16, 27).

Părintele Stăniloae spunea că „bărbatul și femeia, numai împreună, alcătuiesc umanitatea completă”. Nu soții, nu bărbatul și bărbatul, nu femeia și femeia.

Biserica română simte mai bine ca oricine atacurile la această Alcătuire dumnezeiască, de aceea a coborât în mijlocul furtunii. Călugărul Epifanie, văzând-o pe Născătoarea de Dumnezeu cu omoforul întins, ca pe un acoperiș al Bisericii, îi mărturisește starețului Andrei: „mă înspăimântez”.

În prima zi a lunii octombrie, prăznuind Acoperământul Maicii Domnului, să înțelegem ce înseamnă astăzi să fii în afara Bisericii dar, mai ales, ce înspăimântător lucru este să fii împotriva ei, împotriva umanității complete.