Atelier de creaţie şi pictură la Seminarul Teologic de la Agapia

Arhiepiscopia Iaşilor

Atelier de creaţie şi pictură la Seminarul Teologic de la Agapia

Miercuri, 14 martie 2018, la Seminarul Teologic Ortodox  „Sfânta Cuvioasă Parascheva“ de la Mănăstirea Agapia, în cadrul proiectului „Let's be a rainbow“,  s-a desfăşurat un workshop de creaţie şi pictură pe ouă.

Proiectul a fost iniţiat de Colegiul Tehnic „Ion Creangă“ din Târgu Neamţ şi finanţat de către Comisia Europeană prin intermediul programului Erasmus. Elevii şi cadrele didactice din Portugalia, Suedia, Italia şi Turcia s-au aflat pentru prima dată într-o mobilitate în Romania.

Mai multe detalii referitoare la această activitate ne-a oferit prof. Oana Grădinaru, organizatorul acestui proiect: „Elevii de gimnaziu din cele cinci şcoli europene participante, dar şi profesorii lor au fost interesaţi de tradiţia şi simbolistica încondeierii ouălor de Paşti, cu atât mai mult cu cât suntem în apropierea sărbătorii Învierii Domnului. Aceştia au fost familiarizaţi atât cu tradiţia locului, cât şi cu elementele stilizate din natură, acestea fiind şi sursa de inspiraţie a întregii creaţii populare. Workshopul a constat în pictura pe ouă din lemn folosind culori acrilice. Ţin să îi mulţumesc doamnei director Asofiei Monica pentru găzduire şi elevelor seminariste din clasa a X-a, care au susţinut activitatea.

(Flavius Popa, prof. Oana Grădinaru)
Citește despre: