Zi dedicată eroilor neamului la Ploieşti

Arhiepiscopia Bucureştilor

Zi dedicată eroilor neamului la Ploieşti

29 aprilie 2014 este ziua dedicată comemorării eroilor neamului. La Cimitirul Bolovani din Ploieşti a avut loc un ceremonial religios şi militar pentru pomenirea eroilor ţării, la care au participat veterani de război, dar şi reprezentanţi ai instituţiilor ploieştene (prefectură, armată, poliţie, jandarmerie), după cum a precizat pr. protopop de Ploieşti, Ştefan Muşat.

La acest ceremonial a fost prezent  şi un sobor de preoţi care au săvârşit rugăciuni de pomenire.

În cuvântul de învăţătură, pr. Ştefan Muşat, protoiereul Protoieriei Ploieşti, a spus că „Biserica îi pomeneşte pe eroi la fiecare Sfântă Liturghie pentru jertfa lor. Protoieria Ploieşti va face tot posibilul să se confecţioneze un vultur cu crucea în cioc (semn al puterii şi al biruinţei) pe care să-l amplaseze la monumentul eroilor, care nu are un astfel de simbol în acest cimitir. (Sursa: arhiepiscopiabucurestilor.ro)