„Zile de vacanță în biserică”, la sediul Episcopiei Italiei din Roma

Episcopia Ortodoxă Română a Italiei

„Zile de vacanță în biserică”, la sediul Episcopiei Italiei din Roma

Cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Episcop Siluan, joi, 5 septembrie 2019, a fost ultima zi în care, copii și tineri din Lazio s-au adunat la sediul Episcopiei Italiei din Roma, în cadrul programului „Zile de vacanță în biserică” desfășurat pe perioada vacanței de vară.

În acestă minunată zi, copiii au înțeles că doar în mijlocul familiei creștine pot descoperi un loc al dăruirii și al jertfirii de sine, al răbdării și al dragostei, a nopților petrecute în veghe și rugăciune, loc care doar lângă părinți și în familie se poate găsi și înțelege; părinți si copii, în viața de zi cu zi… acolo unde părinții sunt în continuă dăruire și iubire față de fiii lor, copiii se pot plămădi și „dospi” în cea mai mare siguranță și armonie, pot deveni oameni integri și sănătoși, bucuria de azi și speranța de mâine.

„Slova Românească”, limba maternă a celor prezenți, a încununat ziua aceasta și a făcut ca, prin poezie și cântec cu grai românesc, să aducă în percepția celor mici frumusețea și duioșia limbii noastre strămoșești, pe care au vorbit-o bunicii și părinții noștri.

Am ajuns la finalul unei experiențe de nouă zile, pe parcursul căreia nu a lipsit bucuria, dar și lacrimile și emoțiile; zile în care s-au descoperit lucruri noi, zile de pelerinaj la sfinți, precum Sfântul Benedict de Nursia, ocrotitorul Europei, sau Sfântul Apostol Pavel, Apostolul neamurilor, descoperirea bisericilor și a monumentelor istorice din Roma. Au fost zile în care rugăciunea s-a auzit ca un ison, iar ateliere precum cele în care s-a vorbit despre satul și portul românesc, sau în care cu toții au făcut prescuri pentru Dumnezeiasca Liturghie, au fost momente care s-au imprimat în memoria tinerilor și copiilor.

Datori suntem să-i mulțumim Domnului pentru toate câte s-au împlinit și pentru acești copii minunați! Un gând de mulțumire aducem și tinerilor animatori care, împreună cu toți voluntarii implicați, au depus un adevărat efort pentru ca să putem vedea bucurie și lumină pe chipurile copiilor.

Citește despre: