Zilele Asociației „Sfântul Voievod Ștefan cel Mare” – Hârja

Arhiepiscopia Romanului şi Bacăului

Zilele Asociației „Sfântul Voievod Ștefan cel Mare” – Hârja

În perioada 1-2 iulie 2022, se vor desfășura Zilele Asociației „Sfântul Voievod Ștefan cel Mare” – Hârja” din Parohia Hârja, Protopopiatul Oneşti, judeţul Bacău.

Astfel, vor fi marcaţi zece ani de activitate socio-educațională și medicală a instituției. Seniorii Complexului socio-rezidențial pentru persoane vârstnice Hârja se vor implica vineri, 1 iulie, în activități de recreere și de socializare, urmate de vizionarea unui film tematic despre viața Sfântului Voievod Ştefan cel Mare. La orele serii, se va oficia Vecernia unită cu Litia, urmate de săvârșirea Utreniei și a Sfintei Liturghii. Programul de sâmbătă, 2 iulie, va fi dedicat copiilor de la Centrul de zi „Sfântul Dionisie Exiguul”, după cum menţionează site-ul Eparhiei Romanului şi Bacăului. Astfel se va organiza un concurs de creații artistice și literare, în urma căruia vor fi premiate cele mai bune zece lucrări printr-o bursă şcolară.

Citește despre: