Zilele „Episcop Melchisedec Ştefănescu“, la final
Centrul eparhial Roman a găzduit, în perioada 13-16 mai 2018, cea de-a XVIII-a ediţie a Zilelor „Episcop Melchisedec Ştefănescu“. În cea de-a treia zi a manifestărilor, marţi, 15 mai, a avut loc Sinaxa preoţilor Protopopiatului Moineşti.
Înaltpreasfinţitul Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului şi Bacăului, înconjurat de un impresionant sobor de preoţi, reprezentanţi ai administraţiei Centrului eparhial Roman, dar şi ai Protopopiatului Roman, a oficiat miercuri, 16 mai 2018, Sfânta Liturghie la Catedrala Arhiepiscopală din Roman. În cadrul slujbei, a fost pomenit Episcopul Melchisedec Ştefănescu, la împlinirea a 126 de ani de la trecerea sa la cele veşnice. La final, a avut loc o procesiune la mormântul „părintelui Autocefaliei Bisericii Ortodoxe Române“, situat în incinta fundaţiei care-i poartă numele. Aici au fost premiaţi câştigătorii fazei eparhiale a concursului patriarhal „Unirea: libertate şi unitate“. Tot miercuri, la Gârcina, în satul natal al vrednicului de pomenire ierarh Melchisedec Ştefănescu, la mormântul părinţilor săi, preotul Petrache şi prezbitera Anastasia Ştefănescu, un sobor de preoţi a oficiat o slujbă de pomenire. Marţi, 15 mai 2018, la catedrala din Roman a avut loc Sinaxa preoţilor din Protopopiatul Moineşti. Răspunsurile liturgice au fost oferite de Corala „Theotokos“ a preoţilor din Protopopiatul Moineşti. Părintele Nicolae Hurjui de la Catedrala „Înălţarea Domnului“ din Bacău, a evidenţiat personalitatea Episcopului Melchisedec Ştefănescu. În după-amiaza zilei de marţi, 15 mai 2018, la Biblioteca „George Radu Melidon“ din Roman, a avut loc conferinţa „Episcopul Melchisedec Ştefănescu, promotor al unităţii de credinţă şi de neam“. Aceasta a fost susţinută de către arhimandritul Pimen Costea, vicar administrativ al Eparhiei Romanului şi Bacăului. De asemenea, părintele Nicolae Hurjui a prezentat cartea „Melchisedec Ştefănescu, calea spre sfinţenie“. Moderatorul conferinţei a fost părintele Valentin Băltoi, consilier în cadrul Sectorului cultural al Centrului eparhial Roman. Cristina Nicoleta Panaite, directorul Bibliotecii Municipale, a oferit Înaltpreasfinţitului Părinte Ioachim şi arhimandritului Pimen Costea diploma DONATOR LIBRIS. În contextul manifestărilor eparhiale dedicate Episcopului Melchisedec Ştefănescu, în Parohia Izvoarele, Protoieria Bacău, a avut loc duminică, 13 mai, comemorarea strălucitului ierarh şi cărturar. Personalitatea episcopului Melchisedec Ştefănescu a fost evidenţiată de părintele paroh Ciprian Marius Cloşcă, care a reliefat biografia şi realizările Episcopului Melchisedec, „un prolific cărturar şi harnic cercetător, autor de manuale dedicate elevilor seminarişti şi studenţilor teologi“.