Ziua Armatei Române serbată în Protoieria Oneşti

Arhiepiscopia Romanului şi Bacăului

Ziua Armatei Române serbată în Protoieria Oneşti

Marţi, 25 octombrie, de Ziua Armatei Române, cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului şi Bacăului, la Inspectoratul Judeţean de Jandarmi „Ştefan cel Mare“ - Detaşamentul nr. 3 Oneşti din judeţul Bacău, un sobor de preoţi oneşteni a săvârşit o slujbă de mulţumire şi de binecuvântare pentru binefacerile revărsate de Dumnezeu asupra celor care menţin liniştea şi siguranţa cetăţenilor ţării.  

Pentru a serba cum se cuvine această măreaţă zi închinată „oştirii ţării noastre“ conducerea a ales să înceapă ziua cu binecuvântare şi mulţumire pentru o parte din anii petrecuţi pentru apărarea patriei şi a gliei străbune. Astfel, preoţi ai Protoieriei Oneşti, sub buna coordonare a părintelelui protopop Ioan Bârgăoanu, au venit pentru a săvârşi o slujbă de mulţumire şi pentru a binecuvânta drapelul României din incinta unităţii. Măreaţa zi a culminat cu sfinţirea troiţei ridicate în curtea unităţii şi care este închinată Sfinţilor Arhangheli Mihail şi Gavriil. Tot cu acest prilej au fost înălţate rugăciuni de binecuvântare pentru toţi angajaţii detaşamentului. Ca un gest de preţuire, la ceas de sărbătoare, din partea Protoieriei Oneşti s-au oferit celor prezenţi icoane cu Sf. Nicolae, Episcopul Mirelor Lichiei, cel care este ocrotitorul municipiului Oneşti. (Pr. Daniel-Ionel Marari)

Citește despre: