„Ziua mamei creștine”, la Şcoala „Constantin Brâncuşi” din Cluj-Napoca
Ca în fiecare primăvară, în apropierea Praznicului Bunei Vestiri, Capela Școlii „Constantin Brâncuși” din Cluj-Napoca îmbracă haine de sărbătoare, fiind gazda unui moment închinat Maicii Domnului și mamei creștine.
Preoţii din Parohia „Nașterea Domnului” - Cluj-Napoca, Nicolae Buda și Ciprian Taloș, alături de credincioase din Comitetul Parohial, împreună cu dascălii, elevii și părinții acestora au adus, joi, 24 martie, mulțumiri și laudă atât Maicii Domnului cât şi mamelor creştine, în cadrul unui program denumit „Ziua mamei creștine”, realizat în cadrul orei de religie, prin grija profesoarei Daniela Necula. Programul face parte din Parteneriatul „Cu Hristos în fața marilor încercări din viața de școlar”, încheiat între școală și biserică în anul școlar 2015-2016.
Preoții împreună cu toți cei prezenți au rostit Acatistul Bunei Vestiri, apoi, elevii clasei I B, îndrumați de învățătoarea Dana Apostoaie, au interpretat cântece și versuri închinate celor care le-au dat viaţă, i-au crescut cu iubire și le-au îndrumat pașii spre frumusețile Cerului și ale acestei lumi.
Copiii au dăruit o părticică din sufletul lor Maicii Domnului şi tuturor mamelor de pe acest pământ, impresionând, astfel, pe cei prezenţi.
Sursa: radiorenasterea.ro