Ziua Mondială a Teatrului, marcată la Hârja

Arhiepiscopia Romanului şi Bacăului

Ziua Mondială a Teatrului, marcată la Hârja

Trupa „Micul Prinţ“ din cadrul Asociaţiei „Sfântul Voievod Ştefan cel Mare“ - Hârja a prezentat luni, 27 martie 2017, o piesă de teatru. Evenimentul s-a desfăşurat în contextul Zilei Mondiale a Teatrului, cu binecuvântarea şi în prezenţa Înaltpreasfinţitului Ioachim. 

Copiii din cadrul Centrului de Excelenţă în Dezvoltarea Resurselor Intelectuale şi Culturale ale tinerilor (CEDRIC) al Asociaţiei „Sfântul Voievod Ştefan cel Mare“ - Hârja, au marcat luni, 27 martie 2017, Ziua Mondială a Teatrului. Piesa jucată de micii actori are ca temă Patimile şi Învierea Mântuitorului Hristos şi va putea fi urmărită la Catedrala Arhiepiscopală din Roman şi în celelalte protopopiate ale eparhei după Sfintele Paşti. Manifestarea s-a bucurat de prezenţa Înaltpreasfinţitului Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului şi Bacăului. „Asociaţia noastră a iniţiat un parteneriat cu Teatrul «Bacovia» din Bacău. Acest parteneriat prevede ca un actor consacrat al acestei prestigioase instituţii culturale, la un anumit interval de timp, bilunar sau lunar, să poată ajunge la sediul asociaţiei pentru a preda ore de actorie şi tehnici specifice acestei arte“, a menţionat părintele Ilarion Mîţă, preşedintele asociaţiei de la Hârja şi inspector în cadrul Centrului eparhial Roman. Ziua Mondială a Teatrului se aniversează la 27 martie şi a fost iniţiată pentru prima dată la Viena, în 1961, de Institutul Internaţional de Teatru. Asociaţia „Sfântul Voievod Ştefan cel Mare“ - Hârja, prin CEDRIC, oferă noi perspective în descoperirea abilităţilor şi preferinţelor copiilor. S-a reuşit până în prezent, în colaborare cu beneficiarii Centrului „Sfântul Dionisie Exiguul“ şi cu beneficiarii Centrului rezidenţial de îngrijire a persoanelor vârstnice ale asociaţiei de la Hârja, să publice mai multe numere ale revistei „Copii împreună pentru o lume mai bună“, să organizeze un cor psaltic şi să pună în scenă mai multe piese de teatru. Această activitate este coordonată de Alina Puiu, egoterapeut în cadrul aşezământului de la Hârja.

Citește despre: