Ziua Unirii Principatelor Române, marcată la Roman
Împlinirea a 157 de ani de la Mica Unire a fost sărbătorită într-un mod aparte la Catedrala Arhiepiscopală din Roman. O serie de manifestări s-au desfăşurat şi la Liceul Teologic Ortodox din Roman.
Credincioşii care au participat duminică, 24 ianuarie 2016, la Sfânta Liturghie în Catedrala Arhiepiscopală din Roman au avut prilejul să asculte un recital de cântece patriotice dedicat Unirii Principatelor Române de la 1859. Sfânta Liturghie a fost săvârşită de Înaltpreasfinţitul Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului şi Bacăului, împreună cu un sobor de preoţi şi diaconi. Ierarhul de la Roman a rostit rugăciunea de mulţumire şi ectenia de pomenire a personalităţilor de stat şi bisericeşti care s-au implicat în marele act al Unirii: domnitorul Alexandru Ioan Cuza, Elena Cuza, Mitropolitul Sofronie Miclescu, Episcopul Neofit, Episcopul Melchisedec Ştefănescu al Romanului şi preotul protopop Dimitrie Matcaş. Corala „Paraschevi“ a catedralei romaşcane şi Grupul psaltic al diaconilor sfântului locaş au interpretat câteva cântări patriotice, după versuri scrise de IPS Arhiepiscop Ioachim.
Ziua Unirii Principatelor la Liceul Teologic din Roman
Cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Ioachim, elevii Liceului Teologic Ortodox „Episcop Melchisedec“ din Roman, coordonaţi de dascălii lor, au organizat vineri, 22 ianuarie 2016, o serie de manifestări dedicate împlinirii a 157 de ani de la Unirea Principatelor Române. În cadrul programului artistic, ce s-a desfăşurat în aula seminarului, au fost evocate semnificaţia unirii, recunoaşterea internaţională a acesteia şi eforturile elitelor romaşcane pentru înfăptuirea acestui deziderat naţional. De asemenea, elevii clasei a XI-a A, Lehonschi Iustin şi Chelariu Silviu, au obţinut premiile I şi II, la secţiunea referate, în cadrul concursului judeţean de istorie „Unirea, naţiunea a făcut-o!“, organizat de Colegiul Tehnic „Miron Costin“ din Roman, sub îndrumarea profesoarei Mariana Cristea. Tot vineri, elevii seminarişti ai claselor a IX-a A şi a XI-a B au participat la simpozionul „Unirea Principatelor Române“, organizat de Muzeul de Istorie Roman. Aici, elevii au susţinut referate punând în evidenţă contribuţia Episcopului Melchisedec Ştefănescu şi a preotului Dimitrie Matcaş la realizarea Micii Uniri. „Elevii Liceului Teologic «Episcop Melchisedec» au încercat să ne introducă în atmosfera din acele timpuri prin interpretarea scenetei «Moş Ion Roată şi Unirea». Ei au reamintit de contribuţia Episcopului Melchisedec Ştefănescu, patronul spiritual al liceului nostru, care a fost sufletul mişcarii unioniste, aşa cum relatează documentele vremii“, a menţionat preotul Amărinii Ionuţ, directorul Liceului Teologic Ortodox din Roman.