10 tentaţii ale unui cleric căsătorit

Documentar

10 tentaţii ale unui cleric căsătorit

Un cleric căsătorit este mai aproape de familii, pentru că are aceleaşi probleme, neînţelegerti, greutăţi, ca şi familiile pe care le păstoreşte. Totuşi şi el are pietre de poticnire, care îi pot afecta misiunea şi familia deopotrivă.

 

1.     Să depui mai mult timp într-o audienţă online (twitter/facebook) decât cu familia şi echipa ta şi să investeşti în oameni reali pe care Dumnezeu ţi-I trimite în Biserica ta în fiecare săptămână

2.     Să atingi un ritm nerealist care nu poate fi susţinut şi nu poate avea scuza că lucrurile se vor linişti pe parcurs.

3.     Să susţii ideea că „dacă vrei să fie ceva făcut bine atunci trebuie să o faci tu însuţi”, şi prin asta să refuzi să delegi pe alţii, făcând lucruri pe care Dumnezeu nu te-a înzestrat să le faci

4.     Să crezi minciuna că „dacă am grijă de Biserică, Dumnezeu va avea grijă de familia mea” şi neglijând mireasa pe care ţi-a dat-o Dumnezeu, pentru că am grijă de Mireasa lui Dumnezeu – Biserica.

5.     Să crezi că „dacă mă rog îndeajuns de mult, se va rezolva totul”. Rugăciunea este deseori o scuză pentru pasivitate şi inactivitate. Aminteşte-ţi: Dumnezeu a dărâmat zidurile din Ierihon, dar Iosua şi israeliţii au trebuit să intre şi să ia cetatea.

6.     Să declari o decizie necesară fără a o discuta cu cei pe care îi priveşte cel mai mult. Este uşor să declari şi apoi să spui: „Sunt lider-ul, asta e”. Pentru a discuta o idee e mai bine să fii deschis la ideea că poate nu e cea mai bună.

7.     Să conduci oamenii prin vină, intimidare şi ameninţare decât într-o direcţie clară şi să îţi pese mai mult de ceea ce devin decât de ceea ce fac ei.

8.     Să crezi că un sezon greu va dura mereu şi să permiţi gândurilor negative  să te conducă, ceea ce te va face singuratic şi neîncrezător.

9.     Să refuzi să admiţi că ai nevoie de ajutor (Nu e slăbiciune să admiţi această nevoie, e un semn de putere!)

10.                       Să permiţi conflictelor să rămână nerezolvate.

 

Articol scris de Perry Noble

Traducerea şi adaptarea: Pr. Ioan Valentin Istrati

Sursa: www.christianpost.com

Citește despre: