Ultima sâmbătă dinaintea Săptămânii Pătimirilor Mântuitorului este cunoscută în tradiţia noastră creştină drept „Sâmbăta lui Lazăr”. În această zi, Biserica pomenește învierea lui Lazăr de către Domnul Iisus Hristos, înfăptuită în Betania.

An de an, Sâmbăta lui Lazăr aduce în actualitate și o veșnică dilemă: se mănâncă sau nu icre de pește în această zi? Dezbaterea este cauzată de faptul că, pornind din diferite zone ale țării, unii creștini susțin că se mănâncă, în timp ce alții spun că nu poate fi vorba despre o astfel de dezlegare. Polemica are la bază și o veche tradiție, respectată mai ales în zonele cu mult pește (cum este Delta Dunării) de către cei care au interpretat felurite speculaţii şi pogorăminte, pentru a putea consuma astfel de alimente în post.

Există două abordări ale acestei problematici, conform rânduielii Bisericii noastre:

1. Tipicul cel Mare al Sfântului Sava, cartea în care sunt prezentate regulile referitoare la desfăşurarea cultului divin pentru fiecare zi din an arată că, în Sâmbăta lui Lazăr, „la masă mâncăm fiertură cu untdelemn şi, dacă avem şi icre, atunci să se dea fiecăruia toate câte trei linguriţe şi să bea vin”.

2. Triodul, cartea de cult în care sunt cuprinse textele și cântările din această perioadă liturgică, nu amintește nimic despre icre, ci spune doar că în această zi „vom mânca mâncare (sau fiertură) cu untdelemn şi vom bea vin”.

Pe fondul acesta a luat naștere discuția icrelor din Sâmbăta lui Lazăr, cu frământări și polemici însoțite de argumente pro și contra, mai mult sau mai puțin valabile.

În primul rând, trebuie să ținem cont de faptul că în calendarele noastre nu este consemnată o eventuală dezlegare la icre în Sâmbăta lui Lazăr. Deci, recomandat este să respectăm rânduiala definitorie a Bisericii Ortodoxe Române, care spune că în timpul Postului Paștilor se face dezleagare la untdelemn, vin şi peşte doar în două zile: de Buna Vestire (25 martie) și de Intrarea Domnului în Ierusalim – de Florii.

Dar, având în vedere că și așa părerile sunt împărțite, e bine ca persoanele preocupate de acest subiect să apeleze la duhovnic și să procedeze după cum vor fi îndrumate.

Biserica ne învață că hrana și consumul exagerat de alimente și băuturi nu sunt scopul principal al vieții noastre și recomandă ca fiecare creștin să ţină post după sufletul şi rânduiala sa. Nu putem nega faptul că mulți dintre noi ne rezumăm doar la consumul alimentelor vegetale, desi știm că postul, în profunzimea lui, înseamnă și rugăciune, și smerenie, și înţelegere, și iubire față de aproapele, așa cum citim în cartea prorocului Isaia:

Nu ştiţi voi postul care Îmi place? - zice Domnul. Rupeţi lanţurile nedreptăţii, dezlegaţi legăturile jugului, daţi drumul celor asupriţi şi sfărâmaţi jugul lor. Împarte pâinea ta cu cel flămând, adăposteşte în casă pe cel sărman, pe cel gol îmbracă-l şi nu te ascunde de cel de un neam cu tine. Atunci lumina ta va răsări ca zorile şi tămăduirea ta se va grăbi. Dreptatea ta va merge înaintea ta, iar în urma ta slava lui Dumnezeu (Isaia 58, 6-8).

Postul nu este un simplu exercițiu alimentar, ci o înlănțuire de practici care au ca scop un real progres spiritual. Degeaba ne înfrânăm trupeşte două, patru sau şapte săptămâni, dacă la sfârşitul acestor perioade nu suntem mai buni, mai îngăduitori sau mai iertători față de aproapele nostru.

Sfinţii Părinţi spun că drumul sau calea de aur a vieţuirii creştine o constituie calea de mijloc, a echilibrului, armoniei şi a discernerii, iar Sfântul Ioan Casian definește postul ca fiind o „ofrandă dăruită de bunăvoie” lui Dumnezeu. De aceea, nici măcar nu ar trebui să ne cramponăm de un astfel de detaliu – mai ales că de sâmbătă mai sunt doar câteva ore până la Florii, când se mănâncă pește. Mai degrabă, să ne întrebăm dacă în cele 40 de zile am postit cu dor de Învierea lui Hristos și de cer... sau doar am mancat de post?