Ultimul ierarh al Episcopiei Huşilor, înainte de instaurarea opresiunii comuniste, a fost vrednicul de pomenire episcop Grigore Leu (1939-1949), care a urcat pe scaunul episcopal într-un moment deosebit de greu. Începuse cel de-al Doilea Război Mondial şi, în plus, un puternic cutremur, care a avut loc în luna noiembrie a anului 1940, provocase stricăciuni importante Catedralei episcopale, palatului episcopal şi bisericilor din oraş. Lucrările de reparaţii s-au făcut, cu mari eforturi din partea credincioşilor, din 1941 până în 1945, iar Catedrala episcopală s-a sfinţit, la 29 iunie 1945, într-un cadru deosebit. Se terminase războiul în Europa, iar România obţinuse, prin mari eforturi şi sacrificii omeneşti, nord-vestul Transilvaniei, însă pierduse Basarabia şi Bucovina de nord, luate de Rusia încă din anul 1939. În tot acest timp, pe lângă lucrările de reconstrucţie, episcopul Grigore Leu construise biserica de la „Schit“ şi azilul de bătrâni, ajutând pe cei lipsiţi de sprijin, pe bolnavi şi neputincioşi.

Zece ani plini de încercări

Dupa 6 martie 1945, odată cu instaurarea regimului comunist, pentru Episcopia Huşilor, ca şi pentru întreaga Biserică Ortodoxă Română, a început un lung şir de suferinţe. Episcopiei i s-a luat, samavolnic, o parte din teren, i s-au tăiat articolele bugetare producătoare de venit, moara, presa de ulei, tipogafia, fabrica de lumânări şi muzeul. Pus în faţa acestui moment greu, episcopul Grigore Leu nu se descurajează, ci întăreşte sprijinul bisericilor din eparhie prin vizite canonice, prin conferinţe pastorale şi prin mesajele publicate în revistele episcopiei, „Cronica Huşilor“ şi „Credinţa strămoşească“. Răspunsul regimului comunist nu se lasă aşteptat şi, prin aşa-numita „lege a epurării“, o parte din personalul episcopiei a fost îndepărtat, iar unii slujitori, cum a fost cazul pr. Anton Popescu, consilier referent, au fost arestaţi şi condamnaţi la ani grei de temniţă. În acest climat de teroare, episcopului Grigore Leu i se aduce la cunoştinţă de către puterea comunistă că Episcopia se va desfiinţa, iar el va trebui să ia calea exilului, la Mănăstirea Neamţ. Drumurile făcute la Bucureşti, în încercarea de a salva bogata istorie şi tradiţie a Episcopiei, nu numai că nu au avut rezultatul sperat, dar episcopul Grigore Leu, considerat un pericol pentru regimul lui Petru Groza, se întoarce grav bolnav după întâlnirile avute cu mai-marii regimului comunist şi, după numai doua luni, s-a stins din viaţă, ca un erou martirizat pe altarul credinţei străbune. A fost înmormântat, după dorinţa sa, lângă biserica episcopală, pe care a iubit-o şi păstorit-o în cei zece ani plini de încercări. La 5 februarie 1949, se dă decretul de desfiinţare a Episcopiei, care a fost unită cu Episcopia Romanului, sub titulatura de „Episcopia Romanului şi Huşilor“.

O istorie reluată după 47 de ani 

La 14 februarie 1996, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a hotărât reactivarea Episcopiei Huşilor. La 4 iulie acelaşi an, Colegiul Electoral Bisericesc a ales ca episcop pe Preasfinţitul Ioachim Mareş, fost arhiereu-vicar la Episcopia Romanului şi Huşilor, care s-a mutat la cele veşnice la data de 23 aprilie 2009, după o slujire rodnică în cadrul acestei eparhii.

În ziua de 18 iunie 2009, după săvârşirea Sfintei Liturghii şi a slujbei de Te Deum, la Catedrala patriarhală din Bucureşti, ierarhii Sfântului Sinod l-au ales pe Preasfinţitul Arhiereu-vicar Corneliu Bârlădeanul ca Episcop al Huşilor. Slujba de întronizare a PS Părinte Corneliu a fost oficiată de către Înalt Preasfinţitul Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, în data de 29 iunie 2009, de hramul Catedralei episcopale „Sf. Apostoli Petru şi Pavel“, în prezenţa unui sobor impresionant de ierarhi, preoţi şi credincioşi.