Născut în satul Crăiniceni în secolul XX, într-o familie de țărani credincioși, Sfântul Ioan Iacob a rămas orfan de mic și a fost crescut de rude. Având în inimă dorul călugăriei, se ruga Domnului, pe când lucra la câmp, să îl lumineze cu privire la calea pe care să pășească în viață și atunci a auzit glas de sus care îi spunea „Mănăstirea!”. Intrând în obștea Mănăstirii Neamț, a primit ascultare la infirmierie și bibliotecă, iubindu-i mult pe cei bolnavi. După o vreme, a pornit mai departe spre Țara Sfântă, vrând să se retragă în pustie. Timp de 10 ani s-a nevoit la Mănăstirea „Sfântul Sava”, îndurând cumplite încercări de la oameni și diavoli.

Paracliser și infirmier pe timpul zilei și veghetor în timpul nopții, sfântul scria versuri pe care le dădea pelerinilor. Venind războiul, și-a continuat nevoința într-o peșteră și într-un lagăr, după care a revenit la Mănăstirea „Sfântul Sava” cu ucenicul său, Ioanichie Pârâială, care i-a rămas slujitor până la moarte. Cinci ani a avut apoi ascultarea de egumen al Schitului „Sfântul Ioan Botezătorul”, săvârșind zilnic Sfânta Liturghie și traducând din Sfinții Părinți.

A intrat apoi în obștea Mănăstirii „Sfântul Gheorghe Hozevitul” și a petrecut într-o peșteră șapte ani, împreună cu ucenicul său, având inima la Dumnezeu neîncetat, și comunicând cu ceilalți doar prin rugăciune sau scrieri. În vara anului 1960, era bolnav și suferea toate cu multă răbdare. Simțindu-și sfârșitul aproape, miercuri 4 august, s-a împărtășit cu Sfintele Taine, iar joi dimineața la orele 5 și-a dat sufletul în mâinile lui Hristos, la vârsta de 47 de ani. După trei zile, a fost înmormântat în aceeași peșteră de egumenul mănăstirii Sfântul Gheorghe, arhimandritul Amfilohie.

Pe 8 august 1980, trupul său a fost aflat întreg, nestricat de vreme, răspândind bună mireasmă, semn că l-a preamărit Dumnezeu și l-a numărat în ceata sfinților, pentru nevoința și sfințenia vieții sale de pe pământ.