85 de ani de la naşterea mitropolitului Antonie Plămădeală
S-au împlinit pe 17 noiembrie 2011 85 de ani de la naşterea vrednicului de pomenire Mitropolit Antonie Plămădeală. S-a născut la 17 noiembrie 1926, în Basarabia, la Stolniceşti, primind la botez numele de Leonida.
A studiat la Seminariile teologice din Chişinău şi „Nifon” din Bucureşti, la Facultatea de Teologie din Bucureşti şi Institutul Teologic Universitar din Cluj.
La 15 decembrie 1970, Sfântul Sinod l-a ales episcop-vicar patriarhal, cu titlul „Ploieşteanul”. A îndeplinit în paralel şi funcţia de rector al Institutului Teologic din Bucureşti.
La 9 decembrie 1979 a fost ales Episcop al Buzăului. Din ianuarie 1982 şi până la trecerea la Domnul, vrednicul de pomenire ierarh a ocupat scaunul de Arhiepiscop al Sibiului şi Mitropolit al Ardealului, desfăşurând numeroase activităţi culturale, publicistice şi didactice.
În această perioadă, unul dintre cei mai apropiaţi colaboratori i-a fost Preasfinţitul Părinte Visarion, în prezent Episcopul Tulcii, acesta fiind mai întâi secretar eparhial şi consilier cultural în cadrul eparhiei, iar în perioada 1997-2008 Episcop - vicar al Arhiepiscopiei Sibiului.
Ierarhul Antonie Plămădeală s-a afirmat şi ca o importantă personalitate în cadrul întâlnirilor ecumenice, remarcabil autor de studii şi cărţi teologice. Pentru toate acestea, în anul 1992 a fost ales membru de onoare al Academiei Române şi al Academiei de Ştiinţe din Chişinău.
Mitropolitul Antonie Plămădeală a trecut la cele veşnice la data de 29 august 2005, fiind înmormântat în incinta Mănăstirii „Brâncoveanu” de la Sâmbăta de Sus, aşezământ rectitorit cu mari eforturi de vrednicul ierarh.
sursa: basilica.ro