Mitropolitul Antonie Plămădeală s-a născut la 17 noiembrie 1926 în familia cântărețului bisericesc Vasile Plămădeală din localitatea Stolniceni, județul Lăpușna. Urmează seminariile teologice „Gavril Bănulescu-Bodoni” de la Chișinău (1937-1944) și „Nifon Mitropolitul” din București (1944-1945). În timpul ocupației sovietice din perioada 1940-1941, tânărul Leonida urmează Școala Pedagogică din Chișinău. În 1945 se înscrie la Facultatea de Teologie din București, dar nu o finalizează, deoarece în primăvara anului 1948 este amenințat să fie arestat de către Siguranța comunistă. Activitatea pe care o depusese în cadrul oficiului universitar studențesc de acordare a burselor și distribuire de ajutoarelor americane, împreună cu Nicolae Bordașiu și Roman Braga, este considerată activitate legionară. Prin același filtru ideologic este văzută participarea tânărului Plămădeală, alături de alți colegi de la Teologie și Farmacie veterinară, la întâlnirile de la mănăstirea Antim ale Rugului Aprins. Acestor activități s-a mai adăugat tentativa de a difuza un manifest prin care credincioșii erau îndemnați să nu participe la festivitățile prilejuite de 1 Mai, organizate de autoritățile comuniste. Reușește să plece din București, în iulie-august 1948 înscriindu-se într-o brigadă de muncă voluntară la Brașov. După câteva luni revine în București, dar pleacă la Baia Mare, unde se angajează ca profesor de Limba rusă la Școala minieră. În iunie 1949 pleacă la Cluj, unde se înscrie la Institutul teologic ortodox în vederea finalizării studiilor de teologie. Trece examenele finale și obține licența în teologie ca șef de promoție. Imediat pleacă din Cluj, mergând la Mănăstirea Prislop, județul Hunedoara, unde se afla duhovnicul Arsenie Boca.

Pe părintele Arsenie îl cunoscuse în timpul vacanțelor studențești făcute la Mănăstirea Sâmbăta în perioada 1946-1947. La 6 august 1949 este hirotonit diacon celib de către Episcopul Andrei Magieru în capela episcopală din Arad. La 14 septembrie primește tunderea în monahism în Mănăstirea Prislop, naș fiindu-i ieromonahul Agaton Sandu Tudor. Între timp este judecat în contumacie, prin Sentința nr. 210 din 15 februarie 1949 a Tribunalului Militar București, fiind condamnat la 7 ani temniță grea pentru infracțiunea de „uneltire contra ordinii sociale”. În ianuarie 1950 este găsit de autorități, însă reușește să se sustragă din nou arestării. Revine în București, unde se întâlnește cu ierodiaconul Bartolomeu Anania, care mijlocește la mitropolitul Firmilian Marin al Olteniei închinovierea lui la Mănăstirea Crasna, județul Gorj. Totodată, se întâlnește cu episcopul Andrei Magieru de la care obține iertarea pentru gestul de a pleca de la Prislop fără să-l anunțe. La Crasna este primit de nașul său de călugărie. Aici viețuiește doar o lună, fiind nevoit să părăsească așezământul. Cu sprijinul părintelui Arsenie Papacioc, în iulie 1950 ajunge la Mănăstirea Slatina, județul Baia. Este primit de părintele Cleopa Ilie, căruia îi devine chiar apropiat. La 6 august 1953 este hirotonit ieromonah de către Episcopul Partenie Ciopron, starețul mănăstirii „Sfântul Ioan cel Nou” din Suceava. Cunoaște îndeaproape fenomenul duhovnicesc care se coagulase la Mănăstirea Slatina și contribuie la aducerea lui Daniil Sandu Tudor la Schitul Rarău. Este profesor la Școala monahală din Mănăstirea Slatina, iar mai apoi la cea din mănăstirea de maici Râșca. La 14 octombrie 1954 este arestat de Securitate, în timp ce se afla la manifestările dedicatei Cuvioasei Parascheva de la Iași.

A fost anchetat în penitenciarul Jilava apoi, din aprilie 1955, la Galați asupra zisei activități legionare din facultate, perioadei de fugar și a legăturilor cu monahii de la Mănăstirea Vladimirești. În noiembrie 1955 este transferat la închisoarea Văcărești. Plămădeală cere rejudecarea procesului care îl condamnase în lipsă. După mai multe audieri și memorii înaintate către Tribunalul pentru Unitățile MAI, la 24 noiembrie 1955 se acceptă trimiterea dosarului la fond. Prin Sentința nr. 31 din 14 ianuarie 1956 a Tribunalului Militar București este condamnat la 4 ani temniță grea pentru „crima de uneltire contra ordinii sociale”. Prin aplicarea Decretului nr. 421/1955 a fost grațiat. La 3 aprilie 1956 a fost eliberat din penitenciarul Jilava. A revenit la Mănăstirea Slatina până în 1959 ,când a fost exclus din monahism. A revenit în București, la casa părintească, muncind la o fabrică de mase plastice. În 1968 este recuperat de Patriarhul Justinian, care îl numește secretar șef la Institutul teologic din București. Mai apoi primește o bursă în Anglia după care, în 1970, este hirotonit episcop vicar-patriarhal. În 1980 este ales episcop al Buzăului, iar doi ani mai târziu Mitropolit al Ardealului. La 29 august 2005 a decedat la Sibiu.

(Pr. Nicolae Cătălin Luchian, Adrian Nicolae Petcu, Clerici din Eparhia Sucevei şi Rădăuţilor în închisorile comuniste (1945-1964), 2018)