Academicianul Emilian Popescu a primit Ordinul „Sfântul Apostol Andrei Ocrotitorul României”

Patriarhia Română

Academicianul Emilian Popescu a primit Ordinul „Sfântul Apostol Andrei Ocrotitorul României”

Preafericitul Părinte Patriarh Daniel i-a acordat marți profesorului universitar Acad. Emilian Popescu Ordinul „Sfântul Apostol Andrei Ocrotitorul României”. Preafericirea Sa a evidențiat în acest context misiunea laicatului ortodox care este uneori mai bine receptată în public decât mărturiile clericilor.

Amintind impactul aparițiilor publice din 1996, când Emilian Popescu a vorbit despre rolul Sfântului Apostol Andrei în creștinarea strămoșilor noștri, Patriarhul a spus că un mirean este uneori mai mult ascultat decât un cleric:

„Această mărturie venită din partea unui profesor cu studii foarte temeinice a dat credibilitate, arătând că laicatul ortodox are o misiune foarte mare, uneori mai bine receptată în public decât mărturiile clericilor”, a explicat Părintele Patriarh.

Părintele Patriarh a spus că acest ordin i-a fost oferit domnului Emilian Popescu pentru întreaga activitate desfășurată. Preafericirea a amintit misiunea deosebită pe care a profesorul a îndeplinit-o în rândul tinerilor, pentru viitorul Bisericii, dar și studiile și mărturiile domniei sale despre credința apostolică a românilor și despre Sfântul Apostol Andrei, Ocrotitorul României.

Acad. Emilian Popescu a mărturisit că este copleșit de onoarea care i se face și de aprecierea Patriarhului Daniel pentru activitatea sa.

„Îl asigur de toată stima mea și de tot devotamentul meu pentru tot ceea ce a făcut și face. Sunt fericit că v-am fost contemporan și colaborator la Iași și la București”, i-a spus domnul profesor Patriarhului.

Mai mult decât atât, academicianul a vorbit despre realizările Patriarhului Daniel care vor rămâne în istorie fiind încununate cu Catedrala Mântuirii Neamului:

„În conducerea Bisericii, și acolo și aici (n.r. la Iași și la București) ați făcut epocă. Și toate realizările extraordinare care vor fi încoronate cu Catedrala Mântuirii Neamului vor intra în această descriere a perioadei respective care se va numi Epoca Patriarhului Daniel”, a subliniat istoricul.

3 calități ale Acad. Emilian Popescu

După acordarea distincției, Părintele Patriarh Daniel a subliniat trei calități deosebite ale Acad. Emilian Popescu: 

Rigoarea științifică și exigența: „este cunoscut în rândul studenților ca un profesor foarte exigent”.

Spiritualitatea liturgică intensă: „foarte puțini profesori universitari laici participă atât de activ la viața unei parohii, cum o face domnul Emilian Popescu la Parohia Sfânta Vineri – Drumul Taberei”.

În acest context Patriarhul a amintit că Emilian Popescu nu a dorit să devină cleric „dintr-o anumită sfială, evlavie față de sublimitatea preoției, dar are o conștiință sacerdotală baptismală, aceea a preoției universale”. „Iubește pe Hristos și Biserica Sa și dorește să fie un credincios luptător, nu spectator”, a adăugat Preafericirea Sa.

Prețuirea pentru formarea tinerilor și pentru viitorul Bisericii: „a încurajat o mulțime de tineri să devină profesori, preoți, misionari”.

La eveniment au fost prezenți ierarhi, academicieni, profesori de teologie și colaboratori ai Prof. Emilian Popescu. În același context aniversar, Patriarhul României l-a felicitat pe Acad. Ioan-Aurel Pop, noul președinte al Academiei Române, și pe noii membri ai prezidiului instituției.

Anul acesta, Domnul Academician Emilian Popescu, recunoscut cercetător de excepție în domeniul istoriei, arheologiei și epigrafiei antice și creștine, precum și al spiritualității bizantine, a împlinit 90 de ani.

Sursa: basilica.ro

Citește despre: