„Hristos pătimitor este, prin excelență, icoana familiei”

Părintele arhim. Hrisostom Rădășanu a apreciat că această carte este, într-adevăr, o lucrare despre ce se întâmplă în Taina Căsătoriei, în Taina aceea mare în Hristos și în Biserică, rânduită de Bunul Dumnezeu în Rai, ca formă de binecuvântare a omului, celebrată astăzi în Biserică ca una din Tainele de căpetenie. Mai apoi, Sfinția sa a adus în atenție și a explicat înțelesul profund al unui cuvânt al Mântuitorului, prezent în Evanghelia după Ioan în doar două momente: cel al nunții din Cana Galileii și la pătimirea Sa. 

„Nunta din Cana Galileii era un eveniment care marca bucuria mirilor, care și în zilele noastre este însoțit de un fel de exuberanță a manifestărilor. Hristos însă este singurul care pare să abordeze o atitudine mustrătoare: Ce-ți este ție și Mie, femeie? Ceasul Meu încă n-a venit. De ce Domnul vorbește de ceasul Lui tocmai în momentul acela? Oare nu știa El din veșnicie că trebuie să facă o minune la Cana Galileii? Această referire o mai găsim o singură dată la Evanghelistul Ioan - atunci când vorbește despre pătimirile Domnului. Și cred că prezența acestui cuvânt în cele două locuri ne duce cu gândul că El se afla într-un moment serios al existenței a doi tineri care-și uneau destinele și care probabil nu reușeau să vadă atunci seriozitatea angajamentului lor. Hristos pătimitor este adesea reprezentat în icoanele noastre ca Mirele Bisericii. Nu Hristos în slavă este Mirele Bisericii, ci Hristos jertfit, Hristos pătimitor. Și cred că Hristos pătimitor este, prin excelență, icoana familiei”, a spus arhim. Hrisostom Rădășanu.

Poveștile de succes sunt rodul asumării mirilor de a crește întru celălalt și întru Dumnezeu

Potrivit Sfinției sale, Taina Bisericii nu vine să binecuvinteze romanticismul relației sau nevoia de perpetuare a speciei, ci jertfelnicia a două persoane care vin împreună sub semnul jertfei Crucii lui Hristos. Oamenii singuri sunt capabili să-și asume jerfelnic existența celuilalt și astfel să crească. Iar ce iese din această jertfelnicie – o familie, niște copii – aceasta este realitatea care aduce fericire, care aduce împlinire. Oamenii care caută fericiri și împliniri pe lângă acest scop fundamental al familiei sunt oameni care încearcă să pună într-un gol imens lucruri care nu-l pot umple, surogate care nu reușesc să hrănească, care nu dau viață, care nu dau sens. De aceea, în familie, cine nu trăiește acest fel de viață, poate să rateze ultimul scop al familiei, care este mântuirea sufletului.  Acest lucru se poate întâmpla chiar având mulți copii sau o viață de familie împlinită.  Mirii, când vin în mijlocul bisericii pentru a fi încununați, nu împlinesc doar exigențele unui eveniment monden, ci se află acolo să mărturisească că își asumă creșterea întru celălalt și întru Dumnezeu. Din această asumare ies mai apoi poveștile de succes.

„Dacă aș fi avut atunci o astfel de carte, aș fi pus-o în mâna acelor femei”

„Fericiri născute și nenăscute” poate fi înțeleasă și ca o mărturisire a faptului că Dumnezeu iubește omul, că El există în mijlocul familiilor și nu se rușinează de familiile multe, nu se rușinează de pruncii mulți și de toate aceste pătimiri, de toată această zdroabă care însoțește zi de zi pe tată și pe mamă.

 „Citind-o, mi-am adus aminte și de o nevoie pe care am resimțit-o atunci când spovedeam oameni care aveau probleme de acest gen: familii numeroase, femei care veneau să ceară binecuvântare, chipurile, pentru avort, că nu mai poate să-l mai țină și pe acesta. Atunci simțeam acut nevoia să le spun, dintr-un fel de experiență, că se poate. Dacă aș fi avut atunci o astfel de carte, aș fi pus-o în mâna acelor femei și le-aș fi spus: citește-o, și după aceea vezi ce faci. Și ar fi fost suficient. Pentru că toate sfaturile mele bine intenționate, toate lecturile mele patristice, biblice sau de altă natură se izbeau de neputința unei femei de a trece mai departe de o decizie pe care ea oricum o luase, pe care o credea singura posibilă, singura bună și de asemenea, de neputința mea de a trece dincolo de acest zid. Imediat mi-ar fi spus: Părinte, dar de unde știi mata?/ Uite, eu nu știu, dar știu ei, cei ce au mărturisit în carte”, a afirmat arhim. Hrisostom Rădășanu.

Cartea poate fi un instrument misionar autentic și la îndemână, nu doar pentru activitățile Pro Vita, ci și pentru lucrarea duhovnicilor care se ocupă de viața familiei.

Arhim. Hrisostom Rădășanu a felicitat apoi atât pe Daniela Bălinișteanu, pentru umărul pus la susținerea familiei, cât și Departamentul Pro Vita, pentru activitatea pe care o desfășoară.

„Recomand lecturarea acestei cărți pentru că este foarte autentică. Din punctul meu de vedere, viața bate filmul și ca mărturie ne stau aceste lucrări adunate de Daniela Bălinișteanu, care a împlinit cuvântul Sfântului Paisie Aghioritul. Fiind dintre jurnaliști, ea a acceptat o provocare, aceea de a vorbi despre lucrurile bune și frumoase care sunt în grădina lui Dumnezeu, lucruri despre care trebuie să se vorbească, altminteri ne înconjurăm cu un  nor toxic de mărturii negative care ne „ajută” să luăm decizii proaste atunci când suntem puși în fața luării acestor decizii. Împreună, cu toții, și văd mulți tineri aici, trebuie să susținem acest proiect grozav numit familia creștină românească, să creștem viitorul acestei națiuni, viitorul acestei Biserici”, a concluzionat arhim. Hrisostom Rădășanu.

„Sunt foarte recunoscătoare că am avut ocazia să particip la acest proiect și voi participa și pe viitor.  Sper ca mesajul acestei cărți să ajungă acolo unde trebuie: acesta a fost scopul nostru; acesta va fi și la celelalte ediții”, a apreciat autoarea cărții.

La final, cei prezenți au fost invitați să deseneze sau să scrie ce înseamnă pentru ei fericirea, toate mărturiile fiind puse la „Panoul fericirii”, amenajat în biserică. Acestea vor fi analizate de un juriu Pro Vita și trei dintre ele vor fi premiate.