Ticăloşia şi scurtarea vieţii o aseamănă cu păianjenul, care cu osteneală şi durere ţese acea slabă pânză, şi orice mic vânt, o rupe şi o strică. Aşa şi viaţa noastră pe care cu atâta osteneală şi suferinţă o petrecem, într-un minut o strică puţină boală. De aceea nu iubiţi, fără socoteală, această vremelnică viaţă, că nu este cerească, ci pământească; nu este patria, ci surghiunia noastră. Deşert şi nesocotit este cel ce călătoreşte fără grijă în lumea aceasta, fără ca să aibă sârguinţă ca să ajungă la cereasca desfătare, căci închis fiind într-un loc întunecos, nu doreşte să vadă strălucirea. Această lume nu este locuinţa noastră, ci o robie şi temniţă babilonică. Şi cine doreşte viaţă îndelungată, pofteşte robia sa. Să nu se întristeze cineva, nici să se amărască când i se apropie moartea cea purtătoare de viaţă, căci prin moarte se duce la viaţă, prin stricăciune la nestricăciunea veşnică, şi prin suferinţe prea scurte, în veselia care de-a pururi există, în Hristos Iisus Domnul nostru. Căruia este slava în veci. Amin.

(Monahul Agapie Criteanu, Mântuirea păcătoșilor, Editura Egumenița, 2009, p. 237)