Aceia care doresc să vadă soarele îşi întorc faţa spre el
Cei ce voiesc a vedea pe Dumnezeu – veşnicul şi duhovnicescul Soare – trebuie negreşit să se întoarcă spre El cu faţa inimii lor şi Îl vor zări prin credinţă în vremea de acum şi faţă către faţă în vremea de apoi.
Vezi că aceia care doresc să vadă soarele îşi întorc faţa spre el, asemenea făcând şi pentru a privi orice altceva. Când vrem, de pildă, să vedem un om sau un lucru oarecare, ne îndreptăm cu faţa spre acesta.
Aşa, cei ce voiesc a vedea pe Dumnezeu – veşnicul şi duhovnicescul Soare – trebuie negreşit să se întoarcă spre El cu faţa inimii lor şi Îl vor zări prin credinţă în vremea de acum şi faţă către faţă în vremea de apoi.
Domnul pretutindenea este şi, de aceea, oriunde am merge, umblăm înaintea feţei Sale.
(Sfântul Tihon din Zadonsk, Dumnezeu în împrejurările vieţii de zi cu zi, traducere de Olga Bersan, Ed. Sophia, Bucureşti, 2011, p. 127)
Care este folosul duhovnicesc al postului?
Site dezvoltat de DOXOLOGIA MEDIA, Arhiepiscopia Iașilor | © doxologia.ro