„Acest film va cutremura sufletele oamenilor” – Arhim. Efrem Vatopedinul, despre serialul dedicat Sfântului Paisie

Ortodoxia în lume

„Acest film va cutremura sufletele oamenilor” – Arhim. Efrem Vatopedinul, despre serialul dedicat Sfântului Paisie

Trailerul serialului dedicat Sfântului Paisie a fost prezentat în exclusivitate credincioșilor români la începutul lui noiembrie, în cadrul Festivalului de film ortodox „Quo Vadis”. 

În acest context, Părintele Stareț Efrem a oferit un interviu exclusiv pentru doxologia.ro, în care a vorbit despre importanța acestui serial pentru întreaga lume ortodoxă:

„Acest film va cutremura sufletele oamenilor. Deja ieri (în cadrul Festivalului Quo Vadis), când am avut premiera, am văzut un trailer cu o selecție din film, din cele nouă episoade pe care le avem despre Sfântul Paisie, și toți cei care erau alături de mine plângeau. Și pe cineva care era în spatele meu îl auzeam plângând în hohote. Nu îi cunosc. Însă vreau să spun că este de folos pentru că, în ceea ce-l privește pe Sfântul Paisie, știți, se întâmplă mereu această minune, aceea că acesta a reușit să-i câștige pe oamenii din întreaga lume.

Spunea Înaltpreasfințitul Athanasie de Limassol: „Merg la școli și le vorbesc elevilor… despre cine să vorbesc? Despre Maica Domnului? Nu... Despre Sfântul Paisie! Și mereu cer copiii, adolescenții, tinerii, copilașii mititei, toți vor să afle despre Sfântul Paisie”. Și noi am început să facem acest film împreună cu Institutul „Sfântul Maxim Grecul”, cu sprijinul Mănăstirii Vatoped, și eram puțin îngrijorați dacă o să fie bine primit, fiindcă mergeam la posturi de televiziune cu doamna Γιαννάκη, în calitate de director executiv al Institutului, și se uitau la noi cu un fel de dispreț…

Și, apoi, am văzut că această lucrare, cele nouă episoade care erau prima parte a vieții Sfântului Paisie au avut locul întâi și, în același timp, le vizualizau, în Grecia, 3 milioane de telespectatori! Și cred că aceasta este una dintre multele minuni ale Sfântului Paisie, și cred că va ajuta multă lume, fiindcă acest Sfânt, cu toate că era un om care a dorit să fie pustnic, să trăiască în liniștire, s-a dăruit întregii lumi din poruncă dumnezeiască. A ajutat foarte multă lume și ajută și acum, iar asta este binecuvântare. Și eu am plâns. Și tu ai plâns.

Este o binecuvântare că românilor li se va da posibilitatea, prin postul național de televiziune, să vadă acest serial de pe urma căruia se va folosi foarte mulți oameni și vor dobândi har. Nu este despre faptul că le va plăcea această lucrare, să zicem, și vor avea o satisfacție psihologică – vor primi har din această lucrare și va vedea asta.”

Vezi AICI mesajul video al Arhimandritului Efrem Vatopedinul!