Veşmânt al Sfintei Cuvioase Parascheva, la New York

Mitropolia Ortodoxă Română a celor două Americi

Veşmânt al Sfintei Cuvioase Parascheva, la New York

    • Veşmânt al Sfintei Cuvioase Parascheva, la New York
      Veşmânt al Sfintei Cuvioase Parascheva, la New York

      Veşmânt al Sfintei Cuvioase Parascheva, la New York

Îndoită bucurie duhovnicească pentru biserica “Sfântul Nicolae” din Woodside, New York. În perioada 7-8 martie 2015, credincioşii acestei parohii au primit deosebita binecuvântare de a fi vizitaţi de către Înaltpresfinţitul Părinte Nicolae, Arhiepiscop al Arhiepiscopiei Ortodoxe Române din cele două Americi. Cu acest prilej, Înaltpreasfinţia Sa a oferit în dar un veşmânt ce a acoperit pentru o perioadă Sfintele Moaşte ale Sfintei Cuvioase Parascheva de la Iaşi însoţit de un hrisov ce purta semnătura Înaltpreasfinţitului Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei.

Înaltpresfinţitul Nicolae a fost întâmpinat în seara zilei de 7 martie de către Preacucernicul Părinte Paroh Marius-Daniel Dumitrescu împreună cu număr mare de credincioşi, aşezând veşmântul într-o raclă special pregătită în timpul slujbei Vecerniei unită cu Litia. A doua zi, Înaltpreasfinţitul Nicolae a oficiat Sf. Liturghie la care au participat atât membrii ai bisericii Sfântul Nicolae, cât şi credincioşi ai altor comunităţi româneşti învecinate veniţi să cinstească veşmântul Sf. Cuvioase Parascheva. În cuvântul său de învăţătură, Înaltpreasfinţia Sa a subliniat importanţa prezenţei în mijlocul comunităţii româneşti din New York a veşmântului Sf. Cuvioase Parascheva, sfântă ocrotitoare a Moldovei şi a României. Sfinţitul veşmânt este semn de binecuvântare şi întărire în credinţă pentru românii ortodocşi din oraşul New York. IPS Nicolae a mulţumit IPS Mitropolit Teofan pentru acest preţios dar oferit comunităţii româneşti din New York la foarte scurt timp după adresarea cererii. (Sursa: romarch.org)