Praznicul Aducerii Sf. Moaşte ale Sf. Ierarh Calinic de la Cenica în Oltenia

Arhiepiscopia Râmnicului

Praznicul Aducerii Sf. Moaşte ale Sf. Ierarh Calinic de la Cenica în Oltenia

    • Praznicul Aducerii Sf. Moaşte ale Sf. Ierarh Calinic de la Cenica în Oltenia
      Praznicul Aducerii Sf. Moaşte ale Sf. Ierarh Calinic de la Cenica în Oltenia

      Praznicul Aducerii Sf. Moaşte ale Sf. Ierarh Calinic de la Cenica în Oltenia

Cetatea Râmnicului a îmbrăcat haine de sărbătoare în perioada 24-26 aprilie. Sute de credincioşi au luat parte la activităţile duhovniceşti programate în aceste zile, care au culminat duminică prin Sfânta şi Dumnezeiasca Liturghie Arhierească, săvârşită la altarul Catedralei arhiepiscopale „Sfântul Ierarh Nicolae”, marcându-se astfel „Aducerea Sf. Moaşte ale Sf. Ierarh Calinic de la Cenica în Oltenia”.

Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului, în perioada 24-26 aprilie 2015, Arhiepiscopia Râmnicului a organizat mai multe evenimente cultural-duhovnicești pentru a marca hramul Catedralei Arhiepiscopale „Sfântul Ierarh Nicolae” și „Sfântului Ierarh Calinic de la Cernica” din Râmnicu Vâlcea.

Astfel, vineri, 24 aprilie, a avut loc la Cinematograful „Geo Saizescu” din municipiu un concert extraordinar de muzică psaltică în interpretarea lui Theodoros Vassilikos, cel mai renumit interpret grec de muzică psaltică al secolului al XX-lea. Sâmbătă, 25 aprilie, a avut loc un simpozion național închinat Sfântului Calinic de la Cernica. Evenimentul, dedicat împlinirii a 165 de ani de la instalarea Sfântului Ierarh în scaunul de Episcop al Râmnicului, a fost aşezat de Arhiepiscopia Râmnicului sub genericul „Lucrarea duhovnicească și culturală a Sfântului Ierarh Calinic de la Cernica, Episcopul Râmnicului”. Lucrările simpozionului s-au desfășurat în Sala „Iosif Episcopul” din Centrul Cultural „Sfântul Ierarh Calinic de la Cernica” al Eparhiei Râmnicului. Cu acest prilej a fost lansat un CD audio cu cântări psaltice din „Slujba Vecerniei şi Utreniei Sfântului Ierarh Calinic de la Cernica” și o nouă lucrare editorială, apărută la Editura „Praxis” a Arhiepiscopiei Râmnicului, cu titlul „Carte cu rugăciuni”, o reeditare a cărții de rugăciuni a Sfântului Ierarh Calinic din 1861. În aceeaşi zi, de la orele 15,00, Preasfinţitul Părinte Emilian Lovişteanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Râmnicului, a swăvârşit slujba de seară pentru Sfântul Ierarh Calinic, Vecernia mare și Litia, la Catedrala Arhiepiscopală.

Tot sâmbătă, 25 aprilie, îndată după săvârșirea slujbei Vecerniei mari, sute de credincioşi râmniceni au participat la procesiunea închinată Sfântului Calinic. Pelerinii au pornit din curtea Catedralei  arhiepiscopale pe traseul: Bd. Calea lui Traian – Biserica „Toți Sfinții”- Bd. Tudor Vladimirescu și Str. General Praporgescu – Biserica „Sfântul Dumitru” – Catedrala Arhiepiscopală. La catedrală, pelerinii au fost întâmpinați de IPS Părinte Varsanufie, care a rostit un cuvânt de binecuvântare.

Liturghie arhierească la Catedrala „Sfântul Ierarh Nicolae”

Duminică, 26 aprilie, de praznicul „Aducerii Sf. Moaşte ale Sf. Ierarh Calinic de la Cernica, Ocrotitorul Arhiepiscopiei Râmnicului, în Oltenia”, Sfânta Liturghie a fost săvârşită pe esplanada amenajată în faţa Catedralei arhiepiscopale. Din soborul arhiereilor slujitori au făcut parte: IPS Irineu, Arhiepiscopul Craiovei și Mitropolitul Olteniei; IPS Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului; IPS Calinic,  Arhiepiscopul Argeșului și Muscelului; PS Nicodim, Episcopul Severinului și Strehaiei; PS Sebastian, Episcopul Slatinei și Romanaților; PS Gurie, Episcopul Devei si Hunedoarei; PS Andrei, Episcopul Covasnei și Harghitei; PS Visarion, Episcopul Tulcii; PS Paisie Lugojanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Timișoarei, și PS Emilian Lovișteanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Râmnicului.

Hramul Catedralei Arhiepiscopale din Râmnicu Vâlcea este prilejuit de sărbătoarea mitropolitană „Aducerea Moaștelor Sfântului Ierarh Calinic de la Cernica, Ocrotitorul Arhiepiscopiei Râmnicului, în Oltenia”. Această sărbătoare în care este cinstit Sfântul Ierarh Calinic rememorează evenimentul duhovnicesc și istoric petrecut în perioada 28 aprilie – 5 mai 2012, când Moaștele Sfântului Calinic de la Cernica au poposit în mai multe locuri de seamă din Mitropolia Olteniei, precum: Catedrala Mitropolitană din Craiova, Catedrala Arhiepiscopală din Râmnicu Vâlcea, Mănăstirea Frăsinei, Mănăstirea Lainici, Catedrala Episcopală din Drobeta-Turnu Severin și Mănăstirea Clocociov.

Sursa: http://www.mitropoliaolteniei.ro

Citește despre: