„Iubiţi pe vrăjmaşii voştri, binecuvântaţi pe cei ce vă blestemă, faceţi bine celor ce vă urăsc și rugaţi-vă pentru cei ce vă vatămă şi vă prigonesc.” Nimeni pe lume nu e lipsit de dragoste: oamenii îşi iubesc părinţii şi rudele, binefăcătorii şi ocrotitorii: dar simţământul dragostei faţă de părinţi, rudenii, ocrotitori și binefăcători este firesc şi ia naştere de la sine în inimă și de aceea Domnul nu pune mare preţ pe ea; dar adevărata dragoste creştinească se vădeşte prin dragostea de neprieteni. Dragostea noastră faţă de ceilalţi este datoare să rabde nu numai neplăcerile uşoare și întâmplătoare, ci chiar necazurile şi prigoana, suferinţele și lipsurile pricinuite nouă din vrăjmăşie. Suntem datori nu doar să-i binecuvântăm pe aceşti oameni, ci chiar să le facem bine şi să ne rugăm pentru ei. Cercetează-te pe tine însuţi: ai, oare, astfel de simţăminte faţă de vrăjmaşii tăi? Folosindu-te de acest îndreptar, judecă: ai, oare, dragoste creştinească, fără de care nu este mântuire?

(Sfântul Teofan Zăvorâtul, Tâlcuiri din Sfânta Scriptură pentru fiecare zi din an, Traducere din limba rusă de Adrian și Xenia Tănăsescu-Vlas, Editura Sophia, 2011, p. 52)