La multe dintre întrebările care o tulbură pe fiica ce creşte, aceasta va afla răspunsuri la mama sa, mai cu seamă în ceea ce priveşte aşa-numitele răspunsuri ce ţin de „partea femeiască”, cu condiţia ca relaţiile între cele două să fie bune şi să existe o încredere reciprocă. Când contractul dintre ele este încălcat serios (ceea ce se întâlneşte în foarte rare situaţii), totuşi aceste întrebări nu vor rămâne fără răspuns, acesta fiind aflat în altă parte – la prietene ori la mamele acestora, iar, uneori, viaţa însăşi dă răspuns la unele dintre aceste întrebări...

Psihologii înşişi subliniază acest lucru, observând: elevii din clasele mari, indiferent că sunt băieţi ori fete, sunt mai deschişi faţă de mama lor, decât faţă de tatăl lor. Cel mai adesea, se adresează mamei pentru un sfat, simțindu-se mai apropiaţi față de ea. Taţii au întâietate doar în „sfera informaţională”, atunci când vine vorba de politică şi de evenimentele sportive.

Rolul tatălui a devenit deosebit de complicat şi problematic, chiar și în familiile creştine, unde cuvântul lui, determinant din vremurile străvechi, hotărâtor adeseori şi binecuvântat, şi-a pierdut astăzi puterea. Problema, în cazul dat, nu e că bărbaţii de astăzi acordă o mai mică atenţie familiei şi copiilor lor, ci faptul că ateismul a săpat la temelia poziţiei tradiţionale a tatălui în familie, de cap al acesteia şi păzitor plin de râvnă al temeliilor neclătinate ale Dreptei Credinţe. Astăzi poziţia familiei s-a schimbat radical: ea a încetat să fie biserică de acasă şi celula de temelie a statului.

(Cum să ne purtăm cu fiica adolescentă – Sfaturi pentru părinţi, traducere din limba rusă de Gheorghiţă Ciocioi, Editura de Suflet, Bucureşti, pp. 20-21)