Aş vrea să povestesc câteva întâmplări despre ajutorul minunat al Sfântului Nicolae al Mirei Lichiei. Acestea mi-au fost istorisite de către un preot, de la care am primit un medalion cu chipul Sfântului Nicolae. Din păcate, nu i-am aflat numele. Ştiu doar că este din Petergof. El mi-a povestit: Sfântul Nicolae, mare şi grabnic ajutător al tuturor creştinilor, este pe bună dreptate numit Făcător de minuni. Cunosc multe cazuri ale ajutorului său; m-a ajutat şi pe mine, păcătosul.

Odată, în timpul celui de-al doilea război mondial, m-am pomenit într-un loc pustiu împreună cu încă doi bărbaţi necunoscuţi. La un moment dat, ei s-au retras într-o parte şi au început să se sfătuiască. M-a cuprins neliniştea; din comportarea lor am simţit primejdie. În acea clipă m-am rugat Sfântului Nicolae Făcătorul de minuni: „Părinte Nicolae, ajută-mă! Viaţa mea este ameninţată de o primejdie: aceştia doi au pus ceva la cale împotriva mea“. Şi deodată, la o depărtare de douăzeci-treizeci de metri, a apărut un bătrânel, îmbrăcat în alb. Ei l-au zărit şi cu cuvintele: „Să mergem, nu avem ce căuta aici“, au plecat.

Iată încă o întâmplare de acum câţiva ani. Veneam cu trenul electric din Petergof pentru un botez. Trebuia să cobor la staţia „Aeroport“. Şi iată, în momentul când trenul se apropia de peron, eu am întins mâna după geanta în care se aflau toate cele trebuincioase pentru Taină. Însă aceasta dispăruse. Se pare că o uitasem pe banca din stafia Petergof. Ce vrei, memorie bătrânească!... Am fost nevoit să mă reîntorc. M-am adresat cu o rugăciune Sfântului Nicolae, ca să păstreze geanta neatinsă şi în acelaşi loc. Când am coborât la staţia „Noul Petergof”, geanta mea se afla neatinsă pe aceeaşi bancă.

(Noi minuni ale Sfântului Nicolae, traducere din limba rusă de Lucia Ciornea, București, 2004, p. 14)