Mulţi ani, nimeni n-a ştiut de trecerea la cele veşnice a lui Dimitrie. Dar, în urma unor ploi puternice, au căzut în apa Lomului şi cele două lespezi de piatră în care era adăpostit trupul Cuviosului pusnic. Acesta a fost acoperit de nisip şi de prundiş, rămânând iarăşi o bucată de vreme neştiut de nimeni, în albia râului Lom.

Ele n-au fost însă atinse de putreziciune, pentru ca să fie scoase apoi la lumină în chip minunat, prin lucrare dumnezeiască. Într-o noapte, Cuviosul Dimitrie s-a arătat în vis unei tinere care suferea de o boală grea, căreia i-a spus că dacă părinţii ei îl vor scoate din apă, va fi tămăduită de boală.

Tânăra a povestit părinţilor visul ei şi împreună cu aceştia şi cu alţi credincioşi din sat s-au îndreptat spre locul pe care însuşi cuviosul îl arătase în vis acelei tinere. De fapt, acolo se şi arăta adeseori o lumină mai presus de fire. Şi căutând cu stăruinţă, au aflat cinstitul trup al Cuviosului Dimitrie întreg şi neputrezit.

Binecredincioşii creştini din satul Basarab, împreună cu preoţii satului, au dus cinstitele moaşte în biserica satului. Tânăra bolnavă, atingându-se de ele, şi-a recăpătat de îndată sănătatea.

(Preot Prof. Mircea Păcurariu, Sfinţi Daco-Români şi Români, Editura Trinitas, Iaşi, 1994, p. 107)