A doua rânduială, pe care, cu darul lui Hristos, am aşezat-o acestei vieţuiri de obşte a noastră, de care, după cum mi se pare, atârnă toată viaţa monahicească, este aceasta:

Ca toţi fraţii cei adunaţi cu un cuget şi cu un suflet întru numele lui Hristos în această viaţă de obşte să aibă de datorie, mai înainte de toate şi mai vârtos decât toate, a-şi dobândi ascultare după cuvânt (în înţelegerea duhovnicească), ca una din căile ce duce neabătut în Împărăţia cerurilor, lăsând în afară şi lepădându-se de toată voia şi socoteala sa şi de rânduiala de sine, iar socoteala şi poruncile părintelui său, dacă vor fi după puterea Sfintei Scripturi, să se sârguiască cu râvnă a le săvârşi şi îndeplini. Şi fraţilor, ca Însuşi lui Dumnezeu, dar nu ca oamenilor, să le slujească până la moarte, cu frica lui Dumnezeu şi cu smerită înţelepciune cu sufletul şi trupul, după puterea sa.

(Sfântul Paisie de la Neamț, Cuvinte și scrisori duhovnicești, Editura Doxologia, Iași, 2010, p. 122)