La un moment dat, omul trebuie să fie realist şi să nu forţeze lucrurile pentru a rămâne cu orice preţ într-o relaţie pe care o simte viciată. Timpul maxim pentru lămurirea acestui aspect este de câteva luni, în jur de trei, în niciun caz mai mult de o jumătate de an. Dacă este forţată nota şi atitudinile nu sunt cântărite la justa valoare, nemulţumirile riscă să ducă la o degradare ireversibilă. Statornicirea pasivă într-o relaţie care provoacă nemulţumiri majore din această fază se poate dovedi o mare greşeală şi are foarte mari şanse să ducă spre dezamăgire şi chiar eşec.

Am putea asocia atitudinea aceasta cu cea a unui om aflat în faţa unui puzzle foarte complex. Negăsind piesa potrivită, pierzându-şi răbdarea, integrează în desen o piesă asemănătoare, dar sensibil diferită, conştient că nu se potriveşte deplin, dar mizând pe iluzia optică a integrării detaliului imperfect în ansamblu. Apoi continuă asamblarea pieselor în alte părţi şi riscă să repete atitudinea aceasta în alte circumstanţe. Dezamăgirea este extrem de mare însă atunci când îşi dă seama că piesele nepotrivit aşezate au antrenat o serie de nepotriviri care necesită demontarea unei mari părţi din desen. Perspectiva nevoii de a lua totul de la început îl poate împinge chiar spre abandon.

Aşa se întâmplă şi în viaţa reală. Fiind ocupat cu o prietenie nelalocul ei, omul se pierde în iluzii şi ajunge la mari decepţii. Când se trezeşte, îşi dă seama că a risipit timpul şi riscă să repete erorile, grăbindu-se să intre din nou într-o relaţie pentru care are acum şi mai puţin timp de evaluare. Din acest motiv, rămânerea în relaţii viciate nu este numai nefolositoare, ci chiar împiedică lucrarea lui Dumnezeu. Acceptând compromisul unei prietenii simţite ca fiind nelalocul ei, omul lasă pe dinafară prietenia care ar fi putut fi binecuvântată şi rămâne cu tabloul propriei trăiri deformat de atitudini forţate, văduvit de ceea ce ar fi putut să-l facă împlinit.

Sunt mai multe feluri în care omul forţează nota atunci când se angajează în legături viciate.

O relaţie este viciată dacă nu se naşte şi nu se consolidează între oamenii potriviţi, la momentul potrivit.

Sunt potriviţi, în această accepţiune, cei care sunt la o vârstă, fiecare în parte şi unul faţă de altul, care să corespundă rolului firesc pe care îl au bărbatul şi femeia în viaţa de familie; dacă şi-au încheiat sau sunt pe punctul de a-şi încheia pregătirea pentru activitatea profesională; dacă au, încă de la momentul în care se cunosc şi încep relaţia, o stare socială compatibilă cu căsătoria (au capacitatea civilă de a se căsători şi nu au impedimente de rudenie); sunt pregătiţi să primească rodul unirii familiale, naşterea de prunci, dacă Dumnezeu îi binecuvintează.

(Pr. Patriciu Vlaicu, Împlinirea omului în viața de familie, Editura Apostolia, Paris, 2021, pp. 62-64)

Îți mai recomandăm și: Când e vorba de angajamentul căsătoriei, nu se admite nici un compromis

Căsnicia presupune concesii și compromisuri, dar și multă bucurie​