În cadrul unei relații este necesar să existe o supapă de siguranță. O „pernuță” care va absorbi certurile celor două euri „imature”, încât relația să rămână vie. Ea este de fapt iubirea comună a celor două euri ‒ nu în privința bunurilor materiale sau/și în privința persoanelor omenești, care pot să ofere doar un ajutor limitat și de multe ori creează probleme, ci în lucrurile care le unifică și care izvorăsc din dragostea dumnezeiască.

Cum cele trei Persoane ale Sfintei Treimi sunt Una, în același timp rămânând și despărțite, așa și într-o relație de căsătorie, cei doi devin un trup când se întâlnesc în focul iubirii lui Dumnezeu. Una sunt în Dumnezeu, dar și între ei. În același timp însă rămân personalități distincte care pun în folosul celuilalt tot ce au mai bun, prin libertatea iubirii lor. În ciclul vieții suntem două raze care oricât ne-am apropia de centrul ei, adică de Dumnezeu, atât distanțele se micșorează, venim mai aproape unul de celălalt. În caz contrar, pe cât ne îndepărtăm de centru, devenim mai străini unul față de altul. Centrul vieții și al lumii, centrul existenței noastre, izvorul dragostei și al vieții este Dumnezeu. În relația unde este prezent Dumnezeu, cuplurile simt cu fericire minunea dragostei ce se naște și rămâne în legătura lor. Reușesc în fiecare clipă să-și armonizeze sinele lor pe frecvența iubirii.