„Busuiocul să-l iei uscat, că-i mai bun decât cel verde. Ascultă la mine, că-s femeie bătrână şi ştiu“, spune, sfătoasă, o doamnă trecută de şaizeci de ani, care se recomandă „tanti Maria“. Este din Constanţa şi, asemeni multor alţi pelerini sosiţi în aceste zile la Iaşi din toate colţurile ţării, an de an, în luna octombrie, vine să se închine la moaştele Sfintei Cuvioase Parascheva. „Nici nu mai ştiu când am fost prima dată, sunt mulţi ani de atunci... Vin cu mare, mare bucurie şi nu mai simt nici osteneală, nici durerile bătrâneţii, nimic. Şi pe tren e frumos, că ne întâlnim mulţi pelerini şi ne mai povestim fiecare despre familie, despre copii, despre greutăţi, fiecare ce are pe suflet. Dar nimic nu se compară cu ce simţi atunci când ajungi la Sfântă. Nu pot cuvintele să spună, e o uşurare... Mă întreabă copiii când ajung acasă: «Ai rezistat şi de data aceasta, mamă?». Ei cred că îmi este greu“, spune râzând tanti Maria.

„Nu ştiu dacă am mai simţit vreodată ce am simţit acum“

Mai departe de tanti Maria, care se alăturase grupului cu care venise din Constanţa, pe o bancă din apropierea Mitropoliei, alte două doamne îşi aşază în ordine bagajele. Au pornit noaptea, cu trenul, spre Iaşi. Dimineaţa, s-au aşezat la rândul lung de pelerini şi, după câteva ore de aşteptare, pe un frig pătrunzător, s-au închinat, au mulţumit Sfintei Cuvioase Parascheva şi s-au rugat pentru îndeplinirea celor de care au nevoie. Doamna Elena Zamfir este din Roşiorii de Verde, judeţul Teleorman, şi anul acesta a venit pentru prima oară în pelerinaj la Iaşi. Nu i se observă pe chip osteneala omului care a petrecut un drum lung şi a îndurat apoi frigul şi oboseala. Faţa îi este luminată şi, în timp ce povesteşte despre ce a simţit în această primă întâlnire cu Sfânta, priveşte în jur, spre curtea Mitropoliei şi spre străzile pline de pelerini.

„De mai mulţi ani am vrut să vin la Iaşi, la acest mare hram. Nu ştiu ce m-a reţinut de fiecare dată, dar anul acesta am vrut neapărat să vin. Şi mă bucur mult că am reuşit, pentru că nu ştiu dacă am mai simţit vreodată ce am simţit acum. Fiecare dintre noi are o problemă când vine aici, şi liniştea pe care o primeşti, eliberarea de toate gândurile negre..., încurajarea pe care o simţi şi toată atmosfera aceasta extraordinară eu nu le-am mai trăit în altă parte. Îmi place şi oraşul, îmi plac oamenii de aici, au o anumită distincţie. Cât timp voi mai putea să fac acest drum de acum încolo, îl voi face cu mare bucurie. Am un nepoţel de patru ani şi, la plecarea de acasă, mi-a spus să-i aduc şi lui ceva de la Iaşi. N-am să-i duc o jucărie, am să-i duc o iconiţă sfinţită şi am să-i spun că este un dar de Sfânta Cuvioasă Parascheva. Anul viitor vreau să vin şi cu fiul şi cu nepoţelul meu“, spune doamna Elena Zamfir.

„M-am rugat să nu mai fim aşa de orbi şi de surzi“

Doamna Doina Popescu este din Bucureşti, este învăţătoare, are 57 de ani şi participă la pelerinajul de la Iaşi de nu mai puţin de 20 de ani. „Prima oară am venit cu mama mea, care îşi dorea mult să ajungă la Sfânta Cuvioasă Parascheva. Apoi am început să vin şi cu copiii, cu soţiile şi prietenii lor. Ne urcam cu toţii într-un microbuz - soţul conducea - şi veneam la Iaşi. Şi apoi, de multe ori, când aveam noi sau copiii vreo cumpănă de trecut, vreun examen important sau alte momente mai grele, ne strângeam şi spuneam «hai să mergem la Sfântă». Deci sunt, cred, 20 de ani de când venim la Iaşi, de sărbătoarea Sfintei Parascheva sau în alte perioade ale anului, şi nu am cuvinte să mulţumesc pentru ajutorul pe care l-am simţit de fiecare dată. Într-un an am stat 32 de ore la rând - nu am mâncat nimic, nu am băut apă şi nici nu m-am aşezat jos, pentru că, dacă mă aşezam, nu cred că mă mai puteam ridica - şi am făcut-o cu bucuria jertfei pe care şi eu sunt datoare să o aduc, pentru că pelerinajul nu este o excursie. Iar astfel de momente m-au întărit în viaţă şi mi-au dat puterea să trec peste încercările şi greutăţile pe care orice om le are. Dar lucrurile acestea le înţelegi şi le simţi după ce vii aici“, spune doamna Doina Popescu. Iar în pelerinajul pe care l-a făcut în acest an la moaştele Sfintei Cuvioase Parascheva, doamna Popescu mai spune că, pentru prima oară în cei 20 de ani de când vine să ceară ajutor Sfintei, s-a rugat şi pentru ţara în care trăieşte. „Am simţit nevoia să mă rog pentru ţara mea, pentru oamenii ei, pentru toate lucrurile bune pe care le avem şi de care nu ştim să ne bucurăm... Nu ştiu ce se întâmplă cu noi, de ce ne comportăm aşa? M-am rugat să nu mai fim aşa de orbi şi de surzi, să nu mai fim atât de egoişti, să ne deschidem inimile, să avem iubire şi credinţă, pentru că doar cu iubire, cu solidaritate între noi şi cu multă credinţă putem trece peste aceste timpuri grele, din care ne tot chinuim şi nu mai reuşim să ieşim. Eu plec de la acest pelerinaj liniştită, împăcată, încărcată sufleteşte pentru un an întreg şi mi-aş dori ca fiecare om din această ţară să se simtă cum mă simt eu“, spune doamna Doina Popescu, unul dintre miile de pelerini veniţi din toate colţurile ţării, la Iaşi, pentru a o cinsti pe Sfânta Cuvioasă Parascheva şi pentru a-i cere ocrotirea şi ajutorul, atât pentru ei şi pentru cei apropiaţi, cât şi pentru toate lucrurile dragi lor.