Apariţia Dumnezeu-omului Hristos în lumea realităţilor omeneşti nu constituie ceva neaşteptat pentru natura umană, nici din punct de vedere ontologic, psihologic şi nici istoric. Dimpotrivă, această apariţie a satisfăcut dorinţele fundamentale şi nevoile esenţiale ale existenţei umane – setea şi dorinţa faţă de desăvârşirea dumnezeiască şi viaţa veşnică.

Dumnezeu-omul Hristos nu este ceva care să fie nefiresc şi neesenţial pentru persoana umană, ci mai degrabă, El este Cel mai important dintre toate lucrurile, atât de important încât El Însuşi, Atotadevăratul Dumnezeu şi Domn Iisus Hristos afirma că El este „partea cea bună” (Luca 10, 42). De ce? Aceasta întrucât El a desfiinţat despărţirea dintre Dumnezeu şi umanitate într-un chip desăvârşit, natural, raţional şi teleologic. Cum? El face acest lucru prin a ne descoperi în sine pe Dumnezeu într-un chip real şi fizic, în adevărul Său absolut, în absoluta Sa bunătate, dreptate, dragoste şi înţelepciune, Carele se află într-o desăvârşită unitate cu omul; şi El ne revelează în acelaşi timp omul în curăţia, nemurirea şi desăvârşirea sa. Dumnezeu-omul Îl revelează în mod egal pe Dumnezeu în desăvârşirea Sa şi pe om în desăvârşirea sa. 

(Părintele Iustin Popovici, Credința Ortodoxă și viața în Hristos, Traducere: prof. Paul Bălan, Editura Bunavestire, Galaţi, 2003, p. 33)