În cartea lui Tobit, care există în Septuaginta şi în tradiţia canonică catolică şi ortodoxă, citim despre o istorie care are loc în Ninive în secolele 8-7 înainte de Hristos, după luarea în captivitate a regatului lui Israel de către asirieni.

În centrul istoriei este o călătorie. După ce dreptul Tobit orbeşte, şi aşteaptă să moară, îl trimite pe fiul său Tobie într-o misiune să aducă banii împrumutaţi unei rude, pentru a-şi îngropa tatăl orb, a avea grijă de mama sa şi a face milostenie (cap 4).

În cursul călătoriei, un străin îl însoţeşte, şi se vădeşte a fi un arhanghel, Rafael, care „stă în faţa slavei Domnului”. Împreună Tobie şi Rafael iau banii, o eliberează pe dreapta Sara de demonul Asmodeus, Tobie se căsătoreşte cu Sara (7, 12) şi se întorc acasă, unde îl vindecă pe Tobit de orbire. Întreaga istorie este plină de o înfiorare spirituală unică, exprimând discret şi totuşi evident iubirea dintre tată şi fiu, dar şi dintre om şi Dumnezeu.

La capitolul 6, există un text care vorbeşte despre un câine: “Tânărul Tobie a mers şi îngerul a venit cu el, şi câinele a venit cu el şi a mers împreună cu el”. Iar apoi în capitolul 11, se spune: „Şi câinele a mers în spatele lor”.

Câinele apare în ambele ocaziile fără nicio introducere. Este oare câinele lui Tobit? Versiunile vaticane şi alexandrine cuprind textul: „câinele tânărului”. Este oare doar un câine vagabond? Codex Sinaiticus spune „câinele” fără nicio explicaţie, şi totuşi de ce apare în istorie? În cuvintele biblice nimic nu este întâmplător sau insignifiant, ci fiecare cuvânt înseamnă ceva, de obicei mult mai mult decât se crede la prima vedere.

Unii exegeţi au sugerat că prezenţa unui câine în această istorie biblică, în care omul (Tobie), îngerul (Rafael) şi animalul (câinele) merg împreună într-o călătorie providenţială şi minunată, arată într-un mod teologic integrator, specific istoriilor semitice, o realitate unitivă, în care regnul angelic, cel uman şi cel animal cooperează spre slava lui Dumnezeu. Alţi comentatori sugerează chiar faptul că acel câine misterios este tot un înger.

Ceea ce este simptomatic în această istorie minunată este că întreaga creaţie a lui Dumnezeu concurează la imnul de slavă adus Creatorului. Este în această carte biblică milostenie, smerenie, suferinţă, vindecare, providenţă, taină, jertfă de sine, iubire şi nemurire, toate ingredientele unei viziuni teologice asupra lumii. Teologii de-a lungul istoriei au spus chiar că această Carte a lui Tobit este o carte profetică prin mesajul ei providenţial şi vindecător. Mesajul iniţiatic de o teologie profundă se află de obicei în substratul anagogic al textului, acolo unde semantica se uneşte discret cu contextul, într-o semiologie a iubirii împărtăşite dintre om cu Dumnezeu.

De fapt, întreaga Sfântă Scriptură integrează proniator creaţia în planul lui Dumnezeu, imaginează raiul ca fiind o grădină plină de frumuseţe, incluzând plante şi animale, accesează plenar taina zidirii ca asumare de jertfă şi dăruire de sine, pătrunde în subţiorile creaţiei, în interioritatea ei plină de sens pentru a arăta prezenţa lui Dumnezeu în istorie şi în fiecare clipă, în întregul univers şi în fiecare (at)om.